Rafael Nadal nu a putut participa la Australian Open 2024, dar ibericul s-a bucurat săptămâna aceasta de vizita lui Roger Federer. Cei doi mari campioni (42 de titluri de Grand Slam în total) s-au întâlnit la academia ibericului din Manacor.
Roger Federer si Rafael NadalFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia
>> Rafael Nadal si explicația pentru care Roger Federer este deasupra recordurilor lui Novak Djokovic
Rafael Nadal și Roger Federer, întâlnire la academia de tenis a spaniolului
Nadal și Federer au plâns împreună la meciul de retragere al elvețianului (au făcut echipă la Laver Cup 2022), iar foștii rivali au rămas prieteni în afara terenului de tenis.
Roger a fost în vizită la Academia Rafael Nadal, iar spaniolul a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare.
„A fost grozav să te am aici cu mine astăzi, prietene. Mulțumesc pentru vizită și sper să ne revedem foarte curând” – Rafael Nadal.
Nadal stă mai bine în meciurile directe cu Federer (24-16) și a câștigat mai multe titluri de Grand Slam (22, în timp ce elvețianul are 20 în palmares / cei doi au fost depășiți doar de Novak Djokovic – 24).