Imensa navă blocată în Canalul Suez s-a clintit pentru prima dată – International

Eforturile de dislocare a unei nave imense de containere care blochează Canalul Suez au permis sâmbătă mișcarea pupei și a cârmei, dar nu este clar când va putea fi eliberat canalul, relatează Reuters.

Aproximativ 15% din traficul mondial maritim tranzitează canalul, iar sute de nave așteaptă să treacă prin calea navigabilă după eliminarea blocajului.

Președintele Autărității Canalului Suez, Osama Rabie, a spus că speră că nu va fi necesar să se recurgă la îndepărtarea unora dintre cele 18.300 de containere de pe navă pentru a ușura încărcătura, dar că mareele și vânturile puternice complică eforturile de eliberare.

“Pupa navei a început să se miște spre Suez, iar acesta a fost un semn pozitiv până la ora 23:00 (2100 GMT) noaptea, dar mareea a scăzut semnificativ și ne-am oprit”, a declarat Rabie jurnaliștilor din Suez.

“Ne așteptăm ca în orice moment nava să poată aluneca și să se deplaseze din locul în care se află”, a adăugat el.

Până vineri, aproximativ 20.000 de tone de nisip din jurul proprei au fost scoase. O firmă olandeză care lucrează pentru eliberarea navei a declarat că ar putea fi eliberată până la începutul săptămânii viitoare dacă remorcherele mai grele, dragarea și mareea înaltă vor reuși să o disloce.

Citește și:
Blocarea Canalului Suez poate afecta „tot ce se găsește în magazine”, spun experții transporturilor
Ar putea fi blocajul din Canalul Suez în beneficiul Rusiei? Moscova își laudă ambițiile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *