În București, capacitatea de vaccinare este de 20.000 de oameni pe zi, se vaccineză cel mult 14.000 / Prefectul anunță puncte mobile de vaccinare în cartiere – Esential

Peste 1.200.000 de bucureșteni sunt vaccinați anti-COVID cu cel puțin o doză, dar se vaccinează zilnic cel mult 14.000 de persoane, în condițiile în care capacitatea în centrele de vaccinare din Capitală este de 20.000, afirmă prefectul Capitalei, Alin Stoica. El anunță că în cartiere vor funcționa, în funcție de solicitări, puncte mobile de vaccinare.

Prefectul Capitalei a declarat, pentru Agerpres, că nu mai este nevoie de creșterea capacității de vaccinare, pentru că aceasta este suficientă. La acest moment, capacitatea în centrele de vaccinare anti-COVID din București este de 20.000 de persoane pe zi și se vaccinează zilnic 13.000 – 14.000 de oameni.

  • “Numărul lor ajunsese undeva la 10.000 în urmă cu câteva zile, fapt care era destul de îngrijorător, dar campania de comunicare cred că a început să dea roade şi sperăm să ajungem în aşa fel încât să umplem capacitatea de vaccinare, să ajungem la 20.000”, a afirmat prefectul Capitalei.

El a spus că până acum 1.200.000 de bucureșteni s-au vaccinat cu cel puţin o doză și şi-a exprimat speranţa ca şi persoane din judeţele limitrofe să vină la centrele de vaccinare deschise la marginea Capitalei. Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de tip drive-thru amplasat pe platoul Târgului Pucheni din şoseaua Sălaj a fost inaugurat vineri, iar de sâmbătă, 29 mai, oamenii pot veni să se vaccineze în cele două puncte amenajate de Primăria Sectorului 5 şi avizate de Direcţia de Sănătate Publică.

Puncte mobile de vaccinare în cartiere

Potrivit prefectului, mai există un program de puncte mobile care se vor desprinde din centrele existente şi vor funcţiona temporar în cartiere, în funcţie de solicitări.

  • “În cartierul Ferentari va exista un punct mobil de vaccinare, în cartierul Giuleşti va exista un punct mobil de vaccinare sau va exista transport asigurat pentru toate persoanele care vor să se vaccineze – dus – întors din cartier până la centru şi înapoi – şi în toate celelalte sectoare e posibil să se înfiinţeze puncte mobile de vaccinare în şcoli sau în alte puncte aglomerate, dar asta urmează să vedem în perioada următoare, dar fără creşterea capacităţii, ci redirecţionarea capacităţii excedentare din centrele existente”, a explicat Alin Stoica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *