În Georgia, poliţia foloseşte tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Poliţia din capitala georgiană Tbilisi a folosit miercuri seara gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în încercarea de a dispersa protestatarii faţă legea privind „agenţii străini”, considerată de critici o derivă spre autoritarism, transmite Reuters.

Mii de persoane s-au adunat în faţa parlamentului miercuri seara, purtând steaguri georgiene şi ale Uniunii Europene, strigând „Nu legii ruseşti” şi blocând traficul.

Sute de poliţişti, mulţi dintre ei purtând scuturi, s-au strâns pe străzile din jurul clădirii parlamentului în încercarea de a dispersa protestatarii.

Gaze lacrimogene au fost împrăştiate pe bulevardul central din Tbilisi, unde se află parlamentul, forţând cel puţin o parte dintre miile de manifestanţi să se îndepărteze.

Câteva zeci de persoane au spart miercuri seara o barieră metalică ridicată la distanţă de parlament, dar nu au dat semne că ar încerca să intre în clădire. Protestatarii au spart cel puţin un geam.

Protestele au început marţi în momentul în care legislatorii au aprobat o primă lectură a legii care prevede catalogarea drept „agenţi străini” a organizaţiilor care primesc din străinătate finanţare peste 20%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.



Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.




Motivul decalării audierii Simonei Halep. Ce au făcut arbitrii de la Sport Resolutions cu probele contaminate | EXCLUSIV

PROSPORT.RO




Ce au decis magistrații în cazul femeii de 84 de ani care a furat 6 plicuri de cafea și câteva pateuri

CANCAN.RO




Mesaj de adio pentru iubita gravidă! Ce i-a scris Ionuț, înainte să-și injecteze o doză letală de morfină

GANDUL.RO

 

spot_imgspot_img