În plin Brexit, Londra nu dorește să ceară ajutorul Uniunii Europene – International

Teoretic, Regatul Unit poate încă pretinde sprijin din partea UE. Dar, la doar câteva săptămâni după Brexit, ajutorul Bruxelles-ului este, fără îndoială, ultimul lucru pe care și-l dorește Boris Johnson, potrivit Les Echos, citat de Rador.

«Nu există niciun lucru pe care o participare [la dispozitivul european] să ne fi permis să-l facem pe care să nu îl putem face noi înșine», a subliniat numărul doi al guvernului, ministrul Michael Gove.

Pandemia de coronavirus nu amenință doar cu amânarea sfârșitului perioadei de tranziție – prin complicarea negocierilor în curs asupra viitoarelor relații dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană. Ea aduce guvernul britanic şi în fața unei dileme: la doar câteva săptămâni după Brexit, merită solicitat ajutorul Bruxelles-ului pentru a răspunde la provocările actualei crize sanitare sau trebuie dovedit că țara poate conta pe propriile forțe?

Teoretic, Regatul Unit poate încă pretinde sprijin din partea UE. Chiar dacă a devenit oficial o țară terță la data de 31 ianuarie, rămâne membru al pieței unice în timpul perioadei de tranziție care se întinde până la sfârșitul acestui an. Și va continua să contribuie la bugetul european. Ceea ce ar trebui să îi dea dreptul de a beneficia de un fond de urgență pus în funcțiune de UE pentru a lupta împotriva epidemiei și de a-i permite de asemenea să beneficieze de licitațiile comune ce vizează echiparea spitalelor europene – chiar dacă nu mai face parte în mod formal din «Joint Procurement Agreement» din 2013.

Penurie de ventilatoare

În practică, solicitarea ajutorului Bruxelles-ului, după ce abia s-a uscat cerneala pe acordul de Brexit, este fără îndoială ultimul lucru pe care și-l dorește Boris Johnson.

«Guvernul este extrem de atent să nu dea impresia că ar avea nevoie de UE», explica recent Anand Menon, directorul think-tank-ului UK in a Changing Europe, pentru Financial Times.

Un exemplu edificator: în timp ce sistemul său public de sănătate duce lipsă acută de ventilatoare, Londra preferă să se descurce singură și să ignore licitația lansată de UE pentru a procura aparate. Tactica a fost recunoscută cu jumătate de gură de către Downing Street, înainte ca un purtător de cuvânt să susțină că Londra nu a primit niciun mail care să invite Marea Britanie să participe.

«Nimic care nu poate fi făcut prin noi înșine»

Degeaba susține anturajul lui Boris Johnson că CE a trimis mailuri la adrese ale Ministerului londonez al Sănătății care nu mai sunt valabile. Existența acestui dispozitiv este cunoscută de către autoritățile britanici de câteva săptămâni. Potrivit cotidianului «Times», Londra chiar a discutat cu omologii europeni încă din 31 ianuarie. «Ceea ce știu sigur este că nu există niciun lucru pe care o participare [la dispozitivul european] să ne fi permis să-l facem și pe care să nu îl putem face noi înșine», a subliniat duminică numărul doi al guvernului, ministrul Michael Gove.

Londra a comandat 10.000 ventilatoare producătorului britanic Dyson, mai cunoscut pentru aspiratoarele sale fără saci, și alte 10.000 de aparate producătorului de echipamente militare Babcock, în colaborare cu întreprinderea germană Drägerwerk. În fine, s-au mai comandat 10.000 de aparate unui consorțiu ce reunește Airbus, Rolls-Royce, echipa de Formula 1 McLaren, filiala britanică a Siemens și societatea britanică Meggitt, care fabrică echipamente pentru oxigenul de urgență pentru avioane. «Acești oameni sunt cei mai buni ingineri pe care îi are Regatul Unit», a indicat un apropiat al consorțiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *