Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 12:00, pasionații de motociclism sunt invitați la restaurantul B’Arca din Constanța, unde are loc evenimentul „Speed Needs Brain”, o întâlnire dedicată atât celor aflați la început de drum pe două roți, cât și motocicliștilor cu experiență.
Organizat cu sprijinul Asociației G.M.C. Bikers Constanța, evenimentul își propune să aducă în prim-plan importanța siguranței în trafic și a educației moto, într-un domeniu în care pasiunea trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea.
Participanții vor avea ocazia să stea de vorbă cu motocicliști veterani, oameni care au adunat peste trei decenii de experiență pe șoselele din țară și din străinătate. Aceștia vor împărtăși din cunoștințele lor despre:
- alegerea echipamentului care îți poate salva viața,
- cum să identifici motocicleta potrivită pentru condusul urban,
- și care sunt verificările esențiale înainte de fiecare drum.
„Scopul nu este doar să fim mai rapizi, ci mai conștienți. Pe două roți, o decizie bună face diferența între o cursă reușită și un accident”, spun reprezentanții G.M.C. Bikers Constanța, care încurajează o cultură a siguranței și respectului în comunitatea moto.
Evenimentul se anunță a fi unul interactiv, cu discuții deschise, demonstrații practice și povești din experiențele celor care știu că viteza fără minte nu duce departe – mesaj transmis clar și prin hashtagul campaniei: #SpeedNeedsBrain.
Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei care iubesc motociclismul și vor să afle cum pot trăi această pasiune în siguranță.
NEWS 2.0
www.news20.ro





