Incredibilul caz al românului care a câștigat în instanță dreptul la concediu medical pentru COVID: Nu a primit certificatul nici la 3 săptămâni de la decizia tribunalului și a fost nevoit să se adreseze din nou instanței – Coronavirus

​Cosmin Gheorghe, un bărbat de 47 de ani care lucrează la o firmă din Arad, testat pozitiv cu COVID-19 pe 8 august, nu a primit concediul medical pentru perioada de două săptămâni din luna august în care a stat izolat din cauza infecției cu virusul nici la 3 săptămâni după o decizie a instanței în acest sens. La finalul lunii august, Cosmin Gheorghe a fost nevoit să se adreseze instanței după ce autoritățile – Direcția de Sănătate Publică Arad, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii – au făcut “ping pong” cu el și l-au “pasat” de la una la alta, după cum mărturisea bărbatul, într-un interviu acordat HotNews.ro în urmă cu două săptămâni. Acum, Cosmin Gheorghe este nevoit să meargă din nou în instanță.

Tribunalul Arad a obligat Direcția de Sănătate Publică Arad, printr-o sentință civilă pronunțată pe data de 31 august, să emită o decizie pentru “desemnarea unui medic specialist din cadrul unei unități sanitare COVID, din municipiul Arad, în vederea eliberării certificatului de concediu medical al lui Cosmin Gheorghe, pentru perioada menționată în decizia de confirmare a izolării, în termen de două zile de la data pronunțării”.

Chiar dacă termenul stabilit de instanță era de două zile de la data pronunțării (data pronunțării fiind 31 august), la 3 săptămâni de la decizia instanței, Cosmin Gheorghe a fost înștiințat de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad că “Până la această dată, niciun medic infecționist nu și-a asumat răspunderea de a emite certificatul medical pentru perioada menționată”.

După primirea acestei înștiințări din partea DSP Arad, Cosmin Gheorghe a decis să se adreseze din nou Tribunalului Arad, căruia îi cere să stabilească medicul infecționist din cadrul Spitalului Județean Arad care să îi emită concediul medical aferent perioadei 8 august – 21 august 2020:

“Subsemnatul Gheorghe Cosmin Constantin, vă rog să stabiliți medicul infecționist din cadrul Spitalului Județean Arad care să-mi emită concediul medical aferent perioadei 08.08.2020 pana la 21.08.2020, la care am fost izolat datorită îmbolnavirii cu COVID-19, având în vedere următoarele:

1. Conform petiției anterioare și atașată în istoricul acestui mail din data de 23.08.2020 a fost emisă de către Tribunalul Arad sentința civilă cu numarul 556 din Dosar nr. 1705/108/2020 prin care Direcția de Sănătate Publică Arad este obligată să desemneze medicul infecționist care să-mi emită concediul medical.
2. Conform adresei cu numărul 8851/21.09.2020 emisă de către Direcția de Sănătate Publică Arad s-a luat decizia prin care Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad să desemneze medicul infecționist ce va urma să-mi emită concediul medical.

Cosmin Gheorghe

3. Conform discuției telefonice din data de 18.09.2020 ora 9:43 pe care am avut-o cu un reprezentat al departamentului juridic al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad căruia i-am solicitat să-mi comunice de ce până la acest moment nu a fost stabilit medicul infecționist care să-mi emita concediul medical, am fost informat că exista refuzul unui medic infecționist care ar trebui să îmi emită concediul medical, fără să-mi precizeze clar care ar fi motivul, fapt asupra căruia a fost informată și Direcția de Sănătate Publică Arad care până în prezent nu mi-a comunicat vreun raspuns privind cauza acestui refuz.

Astfel vă solicit să stabiliți pertinența refuzului de a emite concediul medical de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, deoarece în baza legii 554/2004 Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad îmi refuză dreptul care mi se cuvine privind concediul medical precizând că în prezent subsemnatul Gheorghe Cosmin Constantin, contribuabil către statul roman, sunt angajat al Societatii Meteor S.R.L. cu Sediul în Arad Zona Industrială Vest.

Atașez prezentei răspunsul primit de la Direcția de Sănătate Publică Arad.”

Povestea lui Cosmin Gheorghe a fost publicată în premieră de HotNews.ro în urmă cu două săptămâni. Citește pe larg aici:

De altfel, HotNews.ro scria pe larg, în urmă cu o săptămână, că în procedura de acordare a concediilor medicale pentru COVID domnește haosul încă de acum 6 luni, de la debutul epidemiei în țara noastră:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *