Infernul din Mariupol: Oamenii sunt îngropați în Parcul din centrul orașului sau prin curțile oamenilor / Medici răpiți și obligați să îngrijească soldați ruși

Viceprimarul Mariupol Serhiy Orlov consideră că orașul este în prezent distrus în proporție de 80-90%, numărul morților a depășit 2300, dar mulți oameni nu au fost scoși încă sub dărâmături, așa că numărul victimelor ar putea fi mai mare.

Distrugerile din MariupolFoto: Captura Twitter

Viceprimarul a adăugat că victimele războiului sunt îngropate în gropi comune. Aproximativ 70% dintre cei morți au fost identificați – autoritățile încearcă să țină evidența: cei care au documente sunt consemnați în tabele.

Oamenii sunt îngropați în Parcul Central pentru că periferia orașului este închisă – armata rusă nu permite intrarea în cimitirele existente. Unii oameni îngroapă își morții în curțile caselor.

Potrivit lui Orlov, ocupanții au tras în cauciucurile mașinilor de pompieri pentru ca acestea să nu poată merge la stingerea incendiilor.

O mică parte din locuitori au fântâni și astfel, au asigurată apa. Dar cei din blocuri golesc apa din sistemele de încălzire și o folosesc, sau o colectează din bălți sau topind zăpada, acolo unde există.

Nicio fabrică din oraș nu funcționează și nu se poate începe lucrul.

Cât despre medicii care au fost luați ostatici, potrivit lui Orlov, unul a declarat că ocupanții le-au adus o grămadă de ruși răniți și i-au obligat să se trateze.

Dar, potrivit viceprimarului, cel mai rău lucru este să nu ai răspunsuri la întrebările oamenilor

Este imposibil să răspunzi mamelor a 3.000 de bebeluși care te întreabă de unde să ia mâncare pentru copii. Este imposibil să răspunzi mamelor copiilor mai mari care mor de foame, de unde să ia mâncare, pentru că nici mâncare nu este, pentru că ocupanții nu permit trecerea convoaielor cu ajutoare umanitare.

Nu le pot răspunde oamenilor din adăposturile anti-bombe când o să poată ieși de acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *