Instalaţiile de transport pe cablu de la Sinaia, pornite cu întârziere / Administratorii domeniului anunţă că vizibilitatea pe pârtii e redusă şi că sunt condiţii bune de schi, dar pentru cei avansaţi

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Telecabina şi telegondola care urcă de la Cota 1400 la Cota 2000 din Masivul Bucegi, acolo unde se află domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, cu fost pornite cu întârziere, sâmbătă dimineaţă, din cauza depunerilor de chiciură şi a acumulărilor foarte mari de zăpadă de la staţiile superioare. Sus, pe munte, stratul de zăpadă este de un metru, însă vizibilitatea este redusă, administratorii domeniului schiabil menţionând că, în ceea ce priveşte sporturile de iarnă, sâmbătă ”e ziua pasionaţilor avansaţi”.

Pături care acoperă zăpada din ultimul sezon de iarnă pentru a preveni topirea acesteia lângă telescaunul Glacier 3000, pe ghețarul Tsanfleuron, ElvețiaFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Îmbarcarea turiştilor la gondola Carp, care urcă de la Cota 1400 la Cota 200 în Bucegi, şi în tronsonul 2 al telecabinei Sinaia care duce de asemenea către domeniul schiabil al staţiunii, a început cu câteva minute înainte de ora 10:00, au anunţat administratorii domeniului schiabil.

Cele două instalaţii au fost pornite mai târziu, din cauza depunerilor de chiciură şi a acumulărilor foarte mari de zăpadă de la staţiile superioare.

Gondola şi telecabina care urcă din staţiunea Sinaia la Cota 1400 au început programul la ora 8:00.

”TOATE pârtiile din golul alpin sunt deschise. Strat de zăpadă de peste 1 metru. Condiţii de vizibilitate redusă. Azi e ziua pasionaţilor avansaţi. De aici, de la tastatură, vă invidiem”, au scris pe Facebook, administratorii domeniului schiabil.

În zona de munte a judeţului Prahova a nins abundent, astfel că, vineri seară, drumurile au fost blocate, în mai multe rânduri, pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire..

Sâmbătă, te toate străzile din staţiune circulaţia se face în condiţii de iarnă, iar în parcări din cauza troienelor locurile de parcare sunt limitate.

(sursa: news.ro)

spot_imgspot_img