Preşedintele şi vicepreşedintele „au reiterat că cei care au încălcat legea şi au invadat Capitoliul nu reprezintă mişcarea „America First” susţinută de 75 de milioane de americani”, a spus oficialul.
„S-au angajat să îşi continue munca pentru ţară până la sfârşitul mandatului”, a adăugat sursa citată.
În pofida presiunilor liderului de la Casa Albă, Mike Pence a anunţat miercuri într-o scrisoare că nu se opune în faţa Congresului validării rezultatelor alegerilor prezidenţiale, declanşând furia preşedintelui şi a susţinătorilor săi.
„Mike Pence nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a ne proteja ţara şi Constituţia”, a scris pe Twitter Donald Trump, în timp ce susţinătorii săi invadau clădirea Capitoliului.
Înregistrările video postate pe reţelele de socializare arată o mulţime compactă care scandează „Spânzuraţi-l pe Mike Pence” în faţa Capitoliului. Alţi activişti care au pătruns în clădirea Congresului urlau că vicepreşedintele a fost un „laş”, potrivit New York Times.





