Interviu cu Armand Goșu, expert în spațiul postsovietic. Cum a ajuns Rusia să spună că Navalnîi s-a otrăvit singur si despre neputința Occidentului în fata situației din Belarus – Opinii

Marți, 29 septembrie, președintele Franței, Emmanuel Macron, aflat în vizită în Țările Baltice, s-a întâlnit cu Svetlana Tihanovskaia, candidatul opoziției la alegerile prezidențiale din 9 august, din Belarus. Doamna Tihanovskaia a fost practic expulzată din Minsk și se află la Vilnius, în Lituania. Ați vorbit într-un alt interviu despre felul cum KGB a răpit-o practic din biroul președintei Comisiei Electorale Centrale, unde s-a dus ca să depună o contestație, și a evacuat-o la frontiera cu Lituania, pe care a trecut-o în dimineața zilei de marți, 11 august. Din echipa inițială a candidatului Tihanovskaia a mai rămas cineva în libertate?

Nu, nu mai e nimeni la Minsk în libertate. Țepkalo a plecat înainte de 9 august la Moscova, unde a și votat. Kolesnikova este închisă la Minsk. Ele făceau parte din celebra troikă a opoziției, de pe afișele din campanie. Colaboratoarele Svetlanei Tihanovskaia, și cele mai apropiate persoane, Maria Moroz, Olga Kovalkova, au fost expulzate, dar în alte direcții. Singurul detaliu nou, legat de acea noapte, este … oarecum previzibil, de altfel, că Tihanovskaia a fost amenințată cu moartea de ofițerii KGB pentru a o convinge să nu se opună evacuării spre frontiera cu Lituania.

Să ne întoarcem la întâlnirea președintelui Macron cu Tihanovskaia. După eșecul miniștrilor de externe din statele membre UE de a impune sancțiuni la nivelul UE față de Aleksandr Lukașenko, din cauza veto-ului cipriot, președintele Macron pare să reconecteze Vestul la soluționarea crizei din Belarus. Promite să se implice în negocierea unei soluții la criza politică din Belarus și spune că va face totul pentru eliberarea prizonierilor politici. Cu ce șanse credeți?

E important, chiar spectaculos, gestul președintelui Macron care vine tocmai după eșecul UE de a impune sancțiuni și în ziua în care Marea Britanie și Canada au făcut-o. Și de o manieră foarte hotărâtă, listele publicate de cele două ministere de Externe, britanic și canadian încep cu Lukașenko personal și cu fiul său cel mare, consilier pe probleme de securitate națională.

Cât despre capacitatea Occidentului de a influența evoluția evenimentelor din Belarus, ea rămâne redusă. Peste câteva zile, Svetlana Tihanovskaia o să fie primită și de cancelarul Angela Merkel, după cum a anunțat recent în parlamentul de la Berlin. O să mai fie invitată și în alte capitale, cu alte ocazii. Sunt momente importante – poate că nu par – dar nu sunt decisive. Faptul că mai multe țări nu-l recunosc pe Lukașenko președinte al Belarus, e important, dar nu determină prăbușirea regimului său autoritar și nici nu împiedică trupele speciale ale Ministerului de Interne de la Minsk să bată cu sălbăticie populația care demonstrează pașnic.

În realitate, Occidentul are la îndemână puține instrumente pentru a influența comportamentul lui Lukașenko. Însă, din cauza presiunii opiniei publice din aceste țări, liderii europeni trebuie să facă ceva…. subiectul reprimării violente a protestelor din Belarus este cel puțin o dată pe săptămână, de regulă duminica seara, în programele de știri ale televiziunilor din întreaga lume. Lipsa de empatie și reacție a liderilor occidentali poate fi decontată electoral. Deci, aceștia trebuie să facă ceva.

Propunerea doamnei Merkel ca OSCE să se implice a fost respinsă, atât de Lukașenko, cât și de Putin, și chiar cu reproșuri. Propunerea Kremlinului, de a modifica Constituția și a organiza alegeri prezidențiale anticipate a fost respinsă de facto de Lukașenko. Care după ce s-a întors de la Soci, de la întâlnirea cu Putin, a vorbit despre modificarea Constituției cu organizarea de alegeri prezidențiale la termen, adică peste cinci ani.

Chiar dacă Rusia rămâne principalul sponsor al regimului Lukașenko, acesta are o destul de mare autonomie în relația cu Moscova. Ambasadorul Rusiei nici măcar n-a fost invitat la ceremonia inaugurării mandatului de președinte, organizată în secret de Lukașenko. Un detaliu care pare să confirme faptul că între Putin și Lukașenko există încă diferențe de abordare, că Lukașenko încă nu s-a predat cu totul Kremlinului, că încearcă să-și păstreze o oarecare autonomie.

Ca să înțelegeți mai bine, modelul lui Lukașenko este Ceaușescu. A încercat în acești 26 de ani să navigheze între Rusia și Occident, obiectivul său politic fiind consolidarea unui regim personal. Ca și Ceaușescu, durata de viață a regimului său va depinde de doi factori: tensiunea Est-Vest să-i ofere suficient spațiu de manevră între Rusia și Occident, pentru a juca cartea patriotului care garantează independența și suveranitatea; loialitatea structurilor militarizate, adică procuratură, servicii secrete, deci KGB al Belarus, ministerele de Interne și Apărării, mai ales a trupelor speciale care au jucat un rol esențial în represiunea din aceste ultime două luni.

Ce ar trebui să se întâmple ca să vină sfârșitul regimului Lukașenko?

Ce s-a întâmplat și cu Ceaușescu. O paranteză: folosesc comparația cu Ceaușescu pentru că e mult mai ușor de înțeles pentru publicul din România… Altfel, sigur că sunt diferențe, multe și importante nuanțe. Dar sunt secundare în această demonstrație.

Sunt două condiții ca să pice regimul Lukașenko: un acord, chiar și informal, între Rusia și Occident și defectarea unor generali din KGB, Interne, Armată. Nu trebuie să-l dea jos germanii, polonezii de mână cu rușii, pur și simplu să nu-l mai susțină Kremlinul, care e singurul sponsor al lui Lukașenko. Un astfel de semnal ar fi suficient de puternic pentru militari ca să-l abandoneze. Ei vor încerca să obțină ceva garanții, că nu vor face obiectul unor anchete penale și nu vor răspunde pentru atrocitățile comise în epoca Lukașenko, dar mai ales în aceste ultime luni.

E o situație de blocaj. Deși vrea, Occidentul n-are pârghii pentru a-l îndepărta pe Lukașenko. Rusia are, dar nu vrea să-l dea jos.

Aș vrea să detaliați un pic relațiile dintre Lukașenko și Putin, sunt lucruri despre care s-a scris mai puțin.

Dar, sunt de notorietate tensiunile dintre cei doi președinți. În 1999, Putin și Lukașenko s-au aflat în competiție pentru succesiunea lui Elțin. Timiditatea lui Putin din primul mandat contrastează cu dezinvoltura lui Lukașenko care, s-a uitat mereu de sus la liderul de la Kremlin. Este avantajat și de statură, fiind mai înalt cu două capete decât Putin. În momente decisive, anexarea Crimeii (2014), recunoașterea independenței Abhaziei și Osetiei de Sud (2008), Lukașenko a făcut un pas în spate și, în ciuda presiunilor Kremlinului, a refuzat să dea satisfacție Rusiei. Nu cu mult timp în urmă Mike Pompeo vizitat Minsk-ul iar Lukașenko afirma că vrea să diversifice furnizorii de hidrocarburi. Nu pentru a se îndepărta de Rusia ci pentru a o șantaja. De fapt, supraviețuirea economică a Belarus-ului a depins de bunăvoința Kremlinului, de schemele de export a petrolului ieftin, prelucrării și vinderii acestuia în Vest, precum și de condițiile preferențiale pentru produsele bieloruse pe piața din Rusia.

Campania electorală a lui Lukașenko a abuzat de retorica apărării independenței Belarusului amenințat de Putin și de oligarhii ruși. Potențialii contracandidați Babariko, Țepkalo și Tihanovski au fost descriși ca pro-ruși și excluși din competiția electorală. Au fost arestați experți ruși în campanii electorale, prezenți la Minsk. 32 de mercenari ruși din grupul Wagner au fost spectaculos arestați, pe motiv că au venit să-l dea jos pe Lukașenko. Vor fi eliberați și trimiși la Moscova după 9 august. La finalul campaniei electorale, într-un interviu acordat unui cunoscut jurnalist ucrainean, Gordon, Lukașenko a spus lucruri neplăcute despre Putin, afirmând că Elțin a regretat că l-a desemnat succesor.

Mult prea sigur pe el, Lukașenko nici n-a făcut campanie electorală. A avut doar câteva întâlniri cu gradele superioare din Armată, Interne, KGB, asigurându-se de loialitatea acestora. Nu bănuia că a făcut o eroare fatală permițând Svetlanei Tihanovskaia, casnică, mamă a doi copii, absolventă de limbi străine, engleză-germană, cu un soț în închisoare, să se înscrie în cursa electorală.

Situația se schimbă în câteva zile. Seara de duminică, 9 august și toată ziua de 10 august, trupele speciale intervin cu o violență nemaivăzută împotriva câtorva mii de protestatari care acuzau falsificarea alegerilor.

Protestele care au urmat și continuă până astăzi au fost generate mai cu seamă de violența trupelor speciale împotriva manifestanților pașnici, și nu de falsificarea alegerilor. Ca și cum în ultimii 20 de ani, alegerile din Belarus ar fi fost OK, numai ultimele ar fi falsificate, de unde și acest protest.

Abia cinci zile de proteste, când a devenit evident că Lukașenko e depășit de situație, a sunat la Moscova după ajutor. Atunci a devenit pro-rus fără rest, și a acuzat Occidentul, în special NATO, că s-ar afla în spatele protestelor din Belarus.

În ciuda tuturor detaliilor oferite de dvs, Putin îl sprijină pe Lukașenko, de ce?

Pentru Putin este inacceptabil ca un președinte să fie dat jos de o „revoluție colorată”, adică un lider născut de o mișcare de stradă să ocupe funcția cea mai înaltă în stat. Deci, se va opune cât va putea unui asemenea scenariu.

Atât opoziția cât și establishment-ul de la Moscova stau cu ochii pe criza din Belarus, în pregătirea alegerilor prezidențiale din 2024, când se termină acest mandat al lui Putin și, cel puțin teoretic, ar putea să apară oportunitatea unui transfer de putere.

Belarus e prea important pentru a amenința NATO, pentru că de acolo se poate tăia pasul Suwalki și izola astfel Țările Baltice. Deci, negocierea unui transfer de putere la Minsk are șanse mai mari dacă Rusia primește garanții privind menținerea Belarus în zona ei de influență, ceea ce nimeni dintre liderii occidentali nu poate să acorde în acest moment.

Ce ar trebui să se întâmple ca Rusia să nu-l mai susțină, iar Lukașenko să pice?

Din păcate pentru poporul bielorus, fiecare săptămână a adus subiecte noi care tensionând și mai mult relațiile Est-Vest, nu contribuie la un scenariu fericit. Pentru asta ar fi trebuit ca Moscova, singura care are influență reală, să nu-l mai sprijine pe Lukașenko. Izolat pe plan extern, s-ar fi creat un context favorabil unor defecțiuni în instituțiile militarizate, singura lui bază de putere.

Dintre toate aceste dosare care au generat o tensiune și mai mare în relațiile Vestului cu Moscova, cel mai grav este cazul Navalnîi. Felul neadecvat în care Moscova a gestionat acest dosar i-a șocat pe liderii occidentali. Sunt două lucruri aici: acțiunea criminală împotriva unui opozant politic, otrăvit cu niviciok, și încălcarea de către Rusia a acordurilor privind armele chimice. Cel mai recent caz este decizia aberantă în cazul istoricului Iuri Dmitriev, condamnat la apel la 13 ani închisoare. Astfel a fost pedepsit pentru că a dezvăluit crimele petrecute în GULAG de NKVD.

Totuși, cum explicați faptul că Putin l-a acuzat pe Navalnîi că s-ar fi otrăvit singur? E ceva aproape rizibil, nu au simțit că e ceva complet absurd?

Vă referiți la articolul din Le Monde? Acolo se relatează discuția telefonică, din 14 septembrie, chiar în ziua în care Putin se întâlnea la Soci cu Lukașenko, dintre președinții Franței și Rusiei. Autorul Piotr Smolar este cel mai informat și conectat ziarist francez pe dosarele Europei Centrale și de Est. Este fiul lui Alexandru Smolar, disident polonez refugiat în Franța, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc printr-un prieten comun. Nici Kremlinul n-a negat conținutul discuției, a fost nemulțumit că a scăpat în presă. Detaliile nu puteau ajunge la Piotr Smolar decât de la Élysée.

Discuția este halucinantă, e practic un trolling al lui Putin la Macron, cel mai determinat lider occidental să colaboreze cu Rusia. Tocmai atitudinea neadecvată a lui Putin i-a permis lui Macron să riposteze și să respingă toate explicațiile oferite de președintele rus.

Urmăresc Rusia de 25 de ani, n-am văzut niciodată o așa debandadă. Explicațiile oficialilor se contrazic fără excepție. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova spune la briefingul de la Externe că URSS n-a produs niciodată noviciok. A doua zi, șeful spionajului, Serghei Narâșkin, afirmă că a produs dar l-a distrus. Putin îl asigură pe Macron că serviciile letone l-ar fi otrăvit pe Navalnîi, după care revine și spune că s-ar fi otrăvit singur. Aparatul de propagandă, altădată bine pus la punct, se bâlbâie și el. O televiziune desenează un complot gigantic, cu servicii occidentale care s-au folosit de o angajată a fundației lui Navalnîi ca să se apropie de el și să-l otrăvească. Toată această campanie de propagandă și dezinformare șochează cancelariile occidentale și sădesc neîncrederea în Rusia.

Citeste intreg articolul si cometneaza pe contributors.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *