Despre ce e vorba în film
Drama filmată în Bishkek, capitala Kârgâzstanului, al cărui titlu face referire la o țesătură tradițională kârgâză alcătuită din bucăți de materiale diferite, reflectă acțiunea acestuia, în care destinele mai multor femei se intercalează, pentru a exprima, în baza unor fapte reale, abuzurile și violențele constante asupra femeilor din țară, într-o societate profund patriarhală.
Povestea construită de Erke Dzhumakmatova, alături de partenerul ei, regizorul Emil Atageldiev, care a murit în august 2024, înainte ca filmul să fie finalizat, prezintă povestea unei tinere care lucrează ca model pe o platformă de webcam, șantajată de un polițist, a verișoarei sale de 18 ani care a fost drogată și violată de fiul unui politician puternic, a mamei acesteia care caută să-i facă dreptate, dar și a unei jurnaliste care încearcă să facă publice toate aceste nereguli din sistem.
Este pentru prima oară în Asia Centrală când o femeie regizor (Dzhumakmatova) face „un film despre violența împotriva femeilor, prezentându-l drept o dramă socială importantă, care denunță mediul și mentalitatea patriarhale”, scrie Cineuropa.
Drama kârgâză este o coproducție internațională realizată cu participarea a șapte țări (Kârgâzstan, Elveția, Serbia, Franța, Luxemburg, Țările de Jos și Italia), iar ideea de „peticeală” din titlu se reflectă și aici, după cum declară Erke: „A fost susținut tocmai de acei producători care sunt ei înșiși adevărați activiști și susținători ai feminismului. Procesul de strângere a banilor pentru realizarea lui a fost, de asemenea, un fel de patchwork (n.r. peticeală), în care am adunat bani puțin câte puțin, din toate colțurile lumii.”
Unde se poate vedea filmul în România
Considerat cea mai periculoasă țară pentru femei din Asia Centrală, Kârgâzstanul, care a făcut parte din URSS până în 1991, după prăbușirea regimului sovietic, a început să-și reconstruiască identitatea națională și prin recuperarea religiei și a tradițiilor locale. Islamul a revenit treptat în viața publică, iar ideea de „valori tradiționale” a căpătat o importanță tot mai mare, inclusiv în ceea ce privește familia și rolul femeilor, fapt care influențează direct viața cotidiană.
Cu premiera avută la Busan International Film Festival din Coreea de Sud, cel mai important festival de film din întreaga Asie, în septembrie 2025, unde a câștigat Vision of Jiseok Award, marele premiu acordat noilor regizori asiatici remarcabili, „Kurak” a participat ulterior la peste 14 festivaluri din întreaga lume, unde a câștigat numeroase premii. Printre acestea se numără și trofeul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul 2026.
„Când femeile sunt umilite, bătute, violate și ucise nu provoacă aici o indignare publică”
– Ce v-a revoltat cel mai mult în felul în care societatea kârgâză reacționează la femei și la libertatea lor?
– Erke Dzhumakmatova: Unul dintre cele mai puternice declanșatoare a fost indignarea publică provocată de un performance nud a unei artiste daneze, prezente în cadrul expoziției Feminnale din 2019 (n.r. expoziție internațională de artă organizată pentru a denunța violența de gen și a susține emanciparea economică a femeilor din Asia Centrală).
Natura și amploarea reacțiilor publice m-au înfuriat profund atunci și continuă să mă înfurie și acum. Directorul muzeului în care a avut loc expoziția a fost concediat, expoziția însăși a fost închisă de urgență, iar participanții la mișcările conservatoare și național-patriotice din Kârgâzstan au organizat proteste în fața muzeului.
Apoi a urmat marșul din 8 martie 2020, ai cărui participanți au fost atacați de aceiași național-patrioți și gardieni ai moralității, însă poliția i-a arestat pe cei care participau la marș și i-a ținut la secție toată ziua. Un paradox, ai putea spune, dar nu, acesta este Kârgâzstanul. Când femeile sunt umilite, bătute, violate și ucise, acest lucru nu provoacă aici o asemenea indignare publică. De ce? Pentru că nu reprezintă o amenințare la adresa patriarhatului. Însă pierderea controlului asupra femeilor reprezintă o amenințare și atunci reacția este imediată.
O tânără a fost arestată după ce a purtat o rochie semi-transparentă
– Ne puteți da un exemplu despre cum reacționează societatea atunci când femeile ies din rolurile care le sunt impuse?
– O bloggeriță care, apropo, a avut un rol cameo în „Kurak”, a pășit pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Bișkek într-o o rochie semi-transparentă, care, în opinia mea, era foarte decentă. Și ghici ce s-a întâmplat? Festivalul a primit o mustrare, a izbucnit o adevărată revoltă publică, au existat reacții vehemente din partea bărbaților aflați la putere, iar tânăra a fost arestată timp de trei zile pentru comportament indecent.
Pentru că nu o puteau aresta oficial din cauza rochiei, au arestat-o pentru că folosise un limbaj vulgar pe contul ei personal de Instagram. Prin urmare, când cineva îți spune că Kârgâzstanul este o țară seculară, este o absurditate totală. Da, nivelul infracționalității stradale este extrem de scăzut; din acest punct de vedere, totul este în regulă. Este puțin probabil să fii jefuit sau atacat pe stradă ori într-un alt loc public din țara noastră, fie ziua, fie noaptea, dar trebuie să fii de acord că este cu totul altceva. Și, prin urmare, nu poți judeca natura infracțiunilor împotriva femeilor din țara noastră bazându-te doar pe acest aspect.
„Kurak”, un mozaic de povești și memorii
– Ce simbolizează titlul legat de mesajul filmului?
– Kurak este o țesătură tradițională realizată din bucăți de material, de diferite dimensiuni, texturi și culori, în care modelele au semnificații aparte. De asemenea, am avut și încă avem o tradiție prin care hainele celui decedat sunt rupte în bucăți și împărțite tuturor celor prezenți la înmormântare; obiceiul se numește „zhyrtysh”. Mai târziu, femeile cos obiecte și haine din aceste bucăți, și păstrează o parte din ele, în amintirea acelei persoane.
Din acest punct de vedere, cuvântul se potrivește și mai bine filmului. În zilele noastre, tradiția a fost înlocuită cu batiste și șervețele, dar am păstrat titlul „Kurak”, pentru că acest concept este mai larg și include, printre altele, și tradiția „zhyrtysh”. Emil și cu mine am conceput inițial filmul ca pe unul eclectic, alcătuit din mai multe povești care prezintă mai multe generații, clase sociale, precum și stiluri vizuale diferite (cadre regizate, pseudo-documentar și materiale de arhivă). Muzica și sunetul din film sunt, de asemenea, un fel de țesătură alcătuită din fragmente diferite: muzică pop kârgâză retro și modernă, cântece etnice tradiționale, muzică electronică occidentală, jazz și muzică academică clasică. De aceea, am aprobat titlul aproape imediat; se potrivea întregului concept al filmului încă de la început.
„Dacă ești feministă, ești un dușman al societății kârgâze”
– Filmul este inspirat din fapte reale. Cum ați descrie realitatea pe care o trăiesc femeile din Kârgâzstan astăzi?
– Uitați-vă la statistici și, mai ales, la ceea ce spun bărbații aflați la putere, bloggerii, influencerii, artiștii și personalitățile publice și politice despre femei. Și uitați-vă, de asemenea, la procentul femeilor care participă la luarea deciziilor. Totul va deveni imediat clar.
Realitatea femeilor noastre de astăzi, din nou, vorbesc despre majoritatea țării, este încălcarea omniprezentă a drepturilor și libertăților lor, violența, abuzul, șovinismul, umilirea publică, amenințările și, bineînțeles, misoginia. Toate sunt atât de evidente, încât nici măcar nu sunt considerate o problemă, iar acesta este lucrul trist. Bărbații noștri, în cea mai mare parte, nici măcar nu înțeleg esența plângerilor. Și, în general, „feminism” este un cuvânt murdar în Kârgâzstan. Dacă ești feministă și vorbești despre asta deschis și cu voce tare, ești practic un dușman al societății kârgâze și al valorilor tradiționale.
– Filmul promovează citatul profetului Muhammad: „Cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt buni cu femeile lor. Cum se raportează acest mesaj la realitatea din Kârgâzstan?
– Am inclus acest citat tocmai pentru că scoate la iveală acel paradox și conflict profund dintre modul în care sunt tratate femeile în regiunea noastră sub pretextul religiei și ceea ce este scris în mod explicit în Coran.
Nu sunt absolut deloc împotriva religiei, dar sunt împotriva fanatismului orb și ignorant. Sunt împotriva interpretării dogmelor religioase într-un mod care permite folosirea lor pentru a justifica dorințe josnice și pentru a-ți ascunde propriile complexe. Nu poți să ucizi, să violezi și să umilești femeile, să le tratezi ca pe niște cetățeni de rang secund, care trebuie controlate de bărbați, și să te ascunzi în spatele religiei și al valorilor tradiționale.
„Foarte puțini activiști și oameni publici lucrează pentru a schimba situația”
– Femeile din Kârgâzstan ies frecvent în stradă pentru a protesta, iar de multe ori sunt întâmpinate cu violență din partea autorităților. Cât de mari sunt șansele ca vocile lor să fie auzite?
– Deși această luptă are, într-o anumită măsură, un caracter sistemic, ea este încă insuficientă ca amploare. Sunt foarte puțini activiști și oameni publici care vorbesc constant despre acest lucru și lucrează pentru a schimba situația, iar vocile lor rămân, cel mai adesea, neauzite în ritmul vieții moderne și în avalanșa de informații pline de alte probleme, la fel de importante și urgente. Astăzi, în Kârgâzstan există o lipsă catastrofală a acestor voci. Când vor fi auzite este o întrebare retorică. Exact ca în film.
– Kârgâzstanul a avut, pentru o scurtă perioadă, o femeie președinte (n.r. Roza Otunbaieva, 3 iulie 2010 – 1 decembrie 2011). A schimbat acel moment ceva în ceea ce privește drepturile femeilor sau politicile statului? Mai este posibil un astfel de scenariu în contextul politic actual?
– Chiar dacă o femeie a ocupat această funcție, nu au avut loc schimbări semnificative, în primul rând pentru că mandatul a fost prea scurt. Și, în al doilea rând, pentru că, la momentul respectiv, ea a jucat rolul unui moderator, împăcându-i pe bărbații aflați în conflict. I-a mulțumit temporar pe toți pentru că a promis că va renunța la funcție fără luptă, de îndată ce bărbații își vor rezolva problemele între ei; ea nu a fost un adevărat factor de decizie. Un asemenea scenariu este posibil și acum, dar mă îndoiesc că o astfel de figură ar avea capacitatea de a lua decizii independente. În țara noastră, cu structura sa patriarhală, bazată pe clanuri, acest lucru va fi imposibil pentru foarte mult timp. Dar faptul că o femeie a fost, chiar dacă doar formal și cu titlu interimar, președinta țării noastre, este cu adevărat un fapt demn de respect, iar eu îi aduc un omagiu și am un mare respect pentru ea.
„Generația mai în vârstă de regizori nu ar îndrăzni niciodată să facă astfel de filme”
– După interzicerea filmului în Kârgâzstan, v-a fost teamă că ar putea exista consecințe pentru dumneavoastră sau pentru echipă? Credeți că această presiune îi face pe artiști să se autocenzureze?
– Nu mă tem pentru mine sau pentru membrii echipei mele. Nu există nimic în filmul nostru pentru care am putea fi persecutați conform legii. Conține doar un adevăr foarte incomod și dur, probabil de aceea provoacă autoritățile. Este o glumă, desigur, dar băieții din echipa filmului mi-au spus asta: pornind de la reacția la „Kurak”, poți face, de fapt, un test: dacă unui bărbat nu i-a plăcut filmul și se plânge că totul este inventat, atunci este cu siguranță un șovinist și un abuzator.
Partea Bună
Descoperă povești despre oameni, inițiative și idei care aduc mai multă speranță în jurul nostru.
Abonează-te la Newsletter
Partea Bună
Descoperă povești despre oameni, inițiative și idei care aduc mai multă speranță în jurul nostru.
Felicitări! Te-ai abonat la „Partea Bună”.
Abonat
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.
În ceea ce privește autocenzura, este o chestiune care ține de responsabilitatea personală a fiecărui autor. Dar aici este un fenomen constant, sistemic. Generația mai în vârstă de regizori, care sunt considerați maeștri consacrați, nu ar îndrăzni niciodată să facă astfel de filme, pentru că ei înșiși fac parte din acest sistem patriarhal și trăiesc din fonduri de stat. Toate filmele lor parazitează pe temele folclorului și autenticității și nimic mai mult, dar ceea ce este și mai trist este că selecționerii festivalurilor occidentale și europene așteaptă exact acest lucru de la regiunea noastră. Un comentariu primit, de exemplu, din partea unui reprezentant al unui festival foarte important, a fost: „Filmul dumneavoastră nu a avut suficientă autenticitate.” Nu voi comenta acest lucru.
– Apropo de asta, cum au reacționat colegii dumneavoastră din lumea cinematografiei kârgâze la „Kurak”?
– Aproape niciunul dintre cei mai cunoscuți regizori kârgâzi de sex masculin din generațiile mai vechi și de mijloc nu a luat public apărarea filmului. Iar acest lucru este, de asemenea, foarte grăitor. Din nou, aici nu este obișnuit să aperi femeile incomode. Dimpotrivă, am fost atacată în mod deschis de regizori de-ai noștri care sunt favorizați la festivaluri importante precum Tallinn sau Berlin, de exemplu.
„Bișkekul arată modern, dar trebuie să lucrăm la mentalitatea societății”
– Violența domestică și sinuciderile unor femei, cauzate de rușine și presiunea socială, sunt teme centrale în film. Credeți că „Kurak” vorbește doar despre Kârgâzstan sau este o poveste care poate fi înțeleasă și de femeile din alte societăți, inclusiv din Occident?
– Lucrul care demonstrează în mod direct universalitatea temei este modul în care a fost percepută în alte țări, inclusiv în cele occidentale. După proiecțiile de acolo, nimeni nu a venit la mine să spună: „Oh, lucrurile sunt atât de rele în Kârgâzstan.” Nu, femei și fete tinere au plâns, au venit la mine și au spus: „Exact același lucru se întâmplă aici. Este adevărul! Vă mulțumim pentru film!” Nu cred că mai este ceva de adăugat.
– Kârgâzstanul este considerat cea mai periculoasă țară pentru femei din Asia Centrală. Cum se împacă această realitate cu imaginea unei capitale care încearcă să se prezinte drept modernă și orientată spre dezvoltare?
– Din păcate, situația este caracteristică întregii Asii Centrale. Este suficient să ne amintim cazul Bishimbayev din Kazahstanul vecin, care a atras atenția întregii lumi. Eu nu împac în niciun fel aceste două realități; pentru mine, este o asimetrie a dezvoltării. Da, Bișkekul arată destul de modern, dar trebuie să lucrăm la mentalitatea societății. Avem nevoie de o ideologie, însă este un lucru la care guvernul nostru nu prea lucrează deocamdată; are suficiente probleme urgente de rezolvat. Între timp, golul existent este umplut de religie și de accentuarea tradițiilor naționale. Este exact conflictul dintre o mentalitate socială primitivă și progres. În țara mea, cu siguranță, unora nu le va plăcea această comparație.
„Influența Rusiei în regiunea noastră este incontestabilă”
– Cât de puternică este influența Rusiei asupra politicii și modului în care este guvernată țara? Se resimte această influență și în libertatea artiștilor sau a celor care încearcă să vorbească public despre aceste probleme?
– Influența Rusiei în regiunea noastră este incontestabilă și semnificativă, fiind determinată de o serie de motive foarte obiective: poziția geografică, contextul istoric și instabilitatea politică a guvernului nostru. Dar, în acest moment, această influență afectează foarte puțin proiectele culturale. Însă și China, cu care Kârgâzstanul are graniță, exercită, de asemenea, o influență colosală asupra economiei și politicii, nu doar din Kârgâzstan, ci din întreaga regiune a Asiei Centrale.
O realitate care nu se oprește la granițele Kârgâzstanului
„Kurak” îmbină imagini reale de la protestele pașnice ale femeilor din Kârgâzstan, întâmpinate cu brutalitate de autorități, cât și statistici îngrijorătoare la nivel de țară, cum ar fi:
- 1 din 25 de femei din Kârgâzstan a fost victimă a violenței sexuale, însă doar o treime dintre victime raportează abuzurile
- 5% dintre femeile din Kârgâzstan au fost răpite și forțate să se căsătorească fără consimțământul lor (o „tradiție” care continuă să fie practicată la nivel de țară, în ciuda faptului că legile au fost înăsprite în acest sens)
- În 2024, în Kârgâzstan au fost înregistrate 17.316 cazuri de violență împotriva femeilor, cu 31,1% mai multe decât în anul precedent. Peste 86% dintre aceste cazuri au fost închise înainte de a ajunge în instanță.
- Adevărul dur despre societate pe care filmul în portretizează a primit cenzurarea acestuia de către autorități în cadrul Bishkek International Film Festival, în iunie 2026, cu 24 de ore înainte de premiera acestuia în țară, după un parcurs festivalier de succes. „Într-un fel, interzicerea filmului a fost și o oportunitate de a atrage atenția unui public mai larg și de a contribui la construirea acestui dialog”, subliniază Dzhumakmatova pentru Hotnews.
- În România, în Harta femicidului, publicată în octombrie 2025 de Snoop cu datele din primele 9 luni, un bărbat a încercat să omoare o femeie la fiecare 3 zile. 66 de femicide au avut loc în România în 2025, iar alte cel puțin 69 de femei au fost la un pas de a fi ucise de partenerii, soții, cumnații sau nepoții lor, vecini sau străini. În 2026, numărul femicidelor până la ora actuală a ajuns la 20.
