„Eu mai am o întrebare, sigur ca profan. (…) Până acum un an şi ceva aveam nişte preţuri decente şi normale la energie şi nu am auzit vreun distribuitor care să intre în faliment. Dintr-o dată, avem nişte preţuri de trei-patru ori, aşa, pare o chestiune, dintr-o dată s-a întâmplat ceva, nu doar în România, în toată Europa. Avem dintr-o dată nişte preţuri incredibil de mari. Dar până acum un an, (…) de ce preţurile au putut fi în într-o anumită zonă? Sunt prea nepriceput în acest domeniu, dar sunt întrebări pe care le am eu, nu vicepremierul Sorin Grindeanu, cetăţeanul român, european, Sorin Grindeanu. Pare că undeva s-a defectat ceva, pare că undeva s-a întâmplat ceva, nu doar la nivel naţional, ci chiar european, iar cetăţeanul european în acest moment sau de câteva luni bune e supus la un efort extraordinar pentru a plăti aceste lucruri care decurgeau absolut normal până în urmă cu un an”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă Guvernul va pregăti noi măsuri de sprijin pentru consumatorii casnici şi companii începând din luna martie, ministrul Sorin Grideanu a răspuns că aceasta este una dintre variante, însă nu ar vrea să vorbească referitor la acest subiect înaintea celor care responsabili în domeniu.





