Iranul şi grupările aliate din Irak au organizat evenimente pentru a-l omagia pe Soleimani, fostul comandant al Forţelor Quds, divizia responsabilă în special de operaţiunile militare externe a Gardienilor Revoluţiei.
„Dacă Trump şi (fostul secretar de stat Mike) Pompeo nu sunt judecaţi într-un tribunal corect pentru actul criminal al asasinării generalului Soleimani, musulmanii îl vor răzbuna pe martirul nostru”, a declarat Raisi luni, în cadrul unui discurs televizat.
Qassem Soleimani a fost ucis în Irak într-un atac cu dronă ordonat de fostul preşedinte american Donald Trump.
Duminică, Iranul a cerut într-o scrisoare Consiliului de Securitate al ONU să tragă la răspundere SUA şi Israelul, despre care Teheranul susţine de asemenea că a fost implicat în asasinat, potrivit media iraniene.
La câteva zile după asasinat, SUA au comunicat ONU că uciderea lui Qassem Soleimani a fost în legitimă apărare şi au promis să ia măsuri suplimentare „dacă vor fi necesare” în Orientul Mijlociu pentru a proteja interesele şi personalul american, notează Reuters.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, l-a amenințat la rândul său pe fostul președinte american într-o postare făcută pe Twitter în luna ianuarie a anului trecut.