Ivanka și Donald Trump stârnesc o polemică distribuind două fotografii pe rețelele de socializare: “E Goya, pentru că e bun” – International

Totul aplecat de la o poză a lui Ivanka Trump, fiica și consiliera președintelui american, distribuită pe Twitter. În imagine, tânăra ține în mână o cutie de conservă de fasole neagră marca Goya, potrivit La Libre.

Pentru a înțelege bine polemica, trebuie știut că patronul mărcii alimentare, Robert Unanue, s-a întâlnit cu Donald Trump săptămâna trecută și că această întâlnire a făcut mult zgomot.

Deoarece patronul Goya, ale cărei alimente sunt foarte apreciate de comunitatea latino-americană, nu s-a zgârcit cu elogiile față de președinte, declarând că Statele Unite sunt “binecuvântate” că au “un lider ca Donald Trump, care este un constructor”.

Apoi, apelurile la boicot împotriva mărcii s-au înmulțit pe rețelele de socializare, dar Robert Unanue nu a dorit nicio clipă să-și ceară scuze. Afișându-se într-o fotografie cu marca Goya, Ivanka Trump a întețit polemica și este acuzată, printre altele, că a încălcat regulile de etică ce interzic angajaților federali să promoveze produse sau servicii. “E Goya, pentru că este bună”, a declarat fiica președintelui într-o postare care seamănă cu un afiș publicitar.

Dar controversă nu se oprește aici, de vreme ce Donald Trump în persoană a mai pus gaz pe foc. Și el s-a afișat pe Instagram cu diferite produse Goya puse în fața lui, pe masa din Biroul Oval. Atitudinea locatarului de la Casa Albă a fost viu criticată pe Net. Animatorul CNN Chris Cuomo și-a pus întrebări în legătură cu prioritățile lui Donald Trump în aceste vremuri de pandemie. „Va bateți joc de mine?”, s-a înfuriat el pe post, citează Rador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *