Jake Sullivan: „Aud tot mai des că armata ucraineană raţionalizează muniţia sau chiar rămâne fără ea pe front”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un consilier al preşedintelui american Joe Biden a afirmat miercuri că „aude tot mai des că armata ucraineană raţionalizează muniţia sau chiar rămâne fără ea pe front”, relatează agenţia France Presse.

Jake SullivanFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Cu fiecare zi ce trece, costul lipsei de acţiune a SUA creşte pentru curajoşii ucraineni de pe front”, a afirmat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

El a cerut Congresului Statelor Unite să adopte „rapid” un nou ajutor financiar pentru Ucraina.

Ucrainenii „se vor găsi într-o poziţie mai puţin solidă dacă nu primesc muniţiile, sistemele de apărare antiaeriană şi celelalte echipamente de care au nevoie”, a spus Sullivan.

Noul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunţat miercuri că s-a deplasat în zonele cele mai fierbinţi ale frontului de est, împreună cu ministrul apărării Rustem Umerov, şi a estimat situaţia din teren drept „extrem de complexă şi tensionată”.

„Ocupanţii ruşi continuă să-şi intensifice eforturile şi depăşesc ca număr” forţele ucrainene, a scris Sîrski pe Telegram, în timp ce ajutorul militar american de care Ucraina are nevoie pentru a lupta împotriva forţelor ruse rămâne deocamdată blocat.

Liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor (camera inferioară a Congresului Statelor Unite) a refuzat marţi să supună votului un proiect de lege privind ajutorul american pentru Ucraina, care fusese aprobat în aceeaşi zi de Senat, unde democraţii sunt majoritari.

Camera superioară a Congresului SUA a votat pentru o anvelopă financiară de 95 de miliarde de dolari care a fost negociată cu înverşunare în ultimele luni. Proiectul de lege prevede peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 14 miliarde de dolari pentru Israel şi fonduri pentru Taiwan.

În absenţa adoptării noii anvelope financiare de către Camera Reprezentanţilor, ajutorul SUA pentru armata ucraineană, întrerupt de la finalul lunii decembrie, nu va putea fi reluat.

Democraţii şi republicanii sunt în conflict de luni de zile în Congres pe tema ajutorului pentru Ucraina, aliat al Statelor Unite aflat în război cu Rusia de aproape doi ani.

spot_imgspot_img