Japan Airlines pune la dispoziție un instrument pentru a evita urletele copiilor mici din avion – International

Compania Japan Airlines (JAL) a lansat un nou instrument pentru rezervările online, care permite pasagerilor să vadă locurile ocupate de copii, pentru a putea evita să fie aproape de plânsetele celor mici, scrie The Guardian.

În momentul în care pasagerii cu copii, cu vârste între 8 zile și 2, ani rezervă locurile, un simbol special apare imediat pe planul scaunelor, alertând ceilalți pasageri care urmează să își aleagă locurile.

JAL a menționat că această nouă caracteristică nu va garanta faptul că pasagerii vor fi scutiți de plânsetele unui copil mic. Simbolul nu apare dacă pasagerii își rezervă locurile printr-o terță persoană, dacă fac parte dintr-un grup organizat, sau dacă există o schimbare de aeronavă de ultim moment.

Mișcarea a primit susținerea și laudele utilizatorilor de social media.

“Mulțumesc @JAL_Official_jp, pentru faptul că mă anunți unde au de gând copiii să urle în timpul unui zbor de 13 ore”, a scris pe Twitter un om de afaceri. “Acest lucru ar trebui să fie obligatoriu.”

Alți pasageri au criticat călătorii pentru intoleranță.

“Sunt copii, așa cum am fost toți. Trebuie să învățăm să fim toleranți, altfel vom începe să alcătuim planuri de locuri speciale pentru cei care respiră pe gură, pentru bețivi și poate pentru multe alte lucruri”, a comentat un utilizator. ​

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *