JO Tokyo: Echipa refugiaţilor va fi formată din 29 de sportivi – Alte sporturi

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a prezentat, marţi, componenţa echipei refugiaţilor care va concura la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) şi care va fi formată din 29 de sportivi (19 bărbaţi şi 10 femei), din 11 ţări şi reprezentând 12 sporturi, informează lequipe.fr.

În prezent, aceştia sunt refugiaţi în 14 ţări diferite, potrivit News.ro.

Echipa refugiaţilor a fost creată pentru prima dată la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, la iniţiativa preşedintelui CIO, Thomas Bach, şi a avut atunci zece sportivi, dintre care şase vor fi din nou prezenţi, în Japonia.

Echipa se va reuni pentru prima dată la Doha (Qatar), în 12 şi 13 iulie, înainte de a pleca în Japonia, la 14 iulie. În timpul Jocurilor Olimpice, echipa îşi va stabili reşedinţa la Universitatea Waseda, care le va oferi sportivilor facilităţi de cazare şi antrenament, ei mutându-se în Satul Olimpic doar pe durata competiţiilor respective.

Cu ocazia reuniunii Comitetului Executiv al CIO, care a început marţi, purtătorul de cuvânt al forului, Mark Adams, a anunţat că două modificări ale Cartei Olimpice vor fi supuse votului sesiunii CIO care va avea loc înainte de începerea JO de la Tokyo.

  • Primul se referă la o modificare a mottoului CIO, cuvântul “împreună” fiind adăugat la actualul motto “mai rapid, mai înalt, mai puternic”, în latină: “citius, altius, fortius-communis”.
  • A doua se referă la obligaţia pentru comitetele olimpice naţionale de a avea o comisie a sportivilor şi de a include reprezentanţi ai acesteia în structurile lor de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *