Joaca de-a plafonul IMM Invest: Întâi a fost 15 miliarde lei, apoi Parlamentul a dublat, iar acum e iarăși la valoarea inițială prin OUG – Finante & Banci

​Pe data de 11 iunie anunțam că plafonul de garantare la IMM Invest a fost dublat la 30 miliarde lei, decretul președintelui Iohannis, cu privire la Legea adoptată de Parlament, fiind publicat în Monitorul oficial. Una dintre probleme identificate era că prin acea lege au uitat să modifice și bugetul pentru subvenționarea dobânzilor și a unor comisioane, că doar asta făcea produsul atractiv. Cei de la Guvern și de la FNGCIMM spuneau și faptul că un nou plafon trebuia acceptat de Comisia Europeană.

Ei bine, în Monitorul Oficial de vineri a apărut o Ordonanță e Urgență prin care plafonul revine la 15 miliarde lei. Practic se prorogă prevederile acelei legi până la data obținerii deciziei de autorizare a Comisiei Europene.

Deci s-a revenit pentru o perioadă, nu știm cât, la garantarea în limita plafonului 15 miliarde lei.

În urmă cu câteva zile, într-o discuție cu HotNews.ro, președintele Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) spunea că nu crede că se va depăși nici măcar plafonul de 15 miliarde lei.

Pe data de 11 iunie,datele la zi arătau, potrivit acestuia, utilizarea a 3 miliarde lei din plafon și circa 3.800 credite aprobate de bănci. 45% din suma asta este credit pentru investiții și restul este pentru capital de lucru.

„Cam 20.000 de firme vor primi prin acest program finanțare. Am serioase îndoieli că mai multe vor fi bancabile”, spunea Păun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *