
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin Foto: YURI KOCHETKOV / AFP / Profimedia
Kremlinul a declarat miercuri că nu are sens în prezent o întâlnire între liderii Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, potrivit EFE. În schimb, liderul ucrainean poartă miercuri o nouă discuție cu președintele american Donald Trump, prin telefon, conform informațiilor Axios.
„În ceea ce privește posibilitatea organizării unei întâlniri între președintele rus și Zelenski, ei bine, pentru moment, să ne limităm la a ne aminti de declarațiile sale recente. (…) Și să ne punem întrebarea: are sens să organizăm un summit dacă regimul de la Kiev menține în continuare această poziție?”, a declarat afirmat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, la televiziunea publică, potrivit Agerpres.
În această săptămână, Volodimir Zelenski a pledat pentru a fi sporită presiunea economică și militară asupra Rusiei, spunând că este singura modalitate de a o face să se retragă din Ucraina. Altfel, a susținut el, Putin va dori să „continue” războiul dincolo de teritoriul ucrainean.
Președintele Ucrainei a spus că speră la o poziție din partea SUA, în cadrul următoarelor discuții trilaterale, pe tema invitației adresate lui Putin de a se întâlni și de a discuta direct despre modalitățile de încheiere a războiului.
Zelenski a spus că principalul punct de dezacord din discuțiile pentru încheirea conflictului se referă la aspectele teritoriale. Potrivit președintelui ucrainean, este vorba inclusiv despre împărțirea regiunii Donețk, unde „centura de fortărețe” din vestul regiunii se află sub control ucrainean, precum și despre cine va păstra controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, centrală aflată în prezent sub control rusesc.
Miercuri, Kremlinul a declarat la rândul său că „problema teritorială” este cea mai complicată chestiune din negocierile de pace. Se preconizează că discuțiile vor fi reluate la începutul lunii viitoare.
„Problema teritorială este cea mai complexă și, bineînțeles, orice întâlnire serioasă trebuie să fie precedată de o muncă temeinică la nivel de experți”, a declarat Peskov, comentând posibilitatea summituri bilaterale sau trilaterale cu SUA.
Rusia controlează în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014.





