Legea 2 Mai a fost adoptată de Camera Deputaților: Traficanții de droguri merg obligatoriu la pușcărie

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, în calitate de for decizional, „Legea 2 Mai” care prevede ca traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Totodată, proiectul de lege stipulează că tranzacționarea cu produse care au efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.

Camera Deputatilor, sedinta de plenFoto: AGERPRES

„Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, susține ministra Justiţiei Alina Gorghiu.

Inițiativa legislativă elimină posibilitatea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

„Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, se arată în proiectul de lege.

În noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor este decizional. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

spot_img