Legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști ar putea fi modificată. Ce își propune Ministerul de Finanțe – Capital

Legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști ar putea fi modificată. În acest moment, un grup de lucru inter-ministerial lucrează asupra ei.

Premierul Florin Cîțu a declarat că își dorește îmbunătățirea actului normativ, în condițiile în care acest lucru este posibil.

Legea care îi scapă de închisoare pe evazioniști ar putea fi modificată. Precizările ministrului de Finanțe

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat vineri că Ministerul nu a susținut legea prin care evazioniştii scapă de închisoare dacă achită prejudiciul.

Liberalul a precizat că există un grup de lucru care analizează impactul acestei legi, grup din care fac parte reprezentanți ai ANAF, ai Ministerului Finanțelor și ai celui de Justiție.

Nazare a punctat că trebuie analizat dacă resursele administrative vor fi cheltuite pe recuperarea prejudiciilor de până în 100.000 de euro sau pe recuperarea marilor prejudicii.

Amintim că proiectul de lege în cauză, inițiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, prevede că inculpații pentru evaziune fiscală scapă de închisoare și primesc doar amendă dacă prejudiul constatat este de până în 100.000 de euro și dacă îl achită integral.

Mai mult, dacă evazioniștii achită încă 20% în plus, ei scapă de orice pedeapsă, indiferent de cuantumul prejudiciului.

”Există țări cu revederi similare”

”Poziția Ministerului de Finanțe e clară. Noi nu am susținut această lege. Ea a fost în analiză, inclusiv la CCR, acum e o lege aprobată. Dacă ne uităm la modul în care alte țări tratează prejudiciile de până la 50.000 de euro și 100.000 de euro, o să vedem că există țări, precum Austria sau Olanda, au prevederi similare. Adică acest prag de 100.000 de euro nu a fost ales aleatoriu la momentul respectiv. S-au făcut niște memorandumuri.

Chiar am cerut de la Ministerul Justiției o analiză mai profundă pe acest subiect ca să vedem exact ce țări și cum tratează aceste praguri. E un grup de lucru care tratează impactul acestei legi.

Acest grup de lucru între Minister și ANAF, dar și cu Ministerul Justiției va trebui să emită un punct de vedere pe efectele legii.

Ce pot să vă spun e că dacă ne uităm doar la sesizările ANAF, care nu sunt dosare închise cu prejudicii clare, doar la sesizări, o să vedem că până în 100.000 de euro cuantumul e de 1,2 miliarde, iar peste până la total înseamnă 30 de miliarde.

Trebuie să facem o analiză profundă să vedem dacă ne concentrăm pe tot, pe 1,2 miliarde sau pe restul, adică 29 de miliarde, cum concentrăm sursele administrative. Aceste analize trebuie făcute.

Oricum, acum legea e în vigoare. Ce mi se pare o chestiune care trebuie clarificată din punct de vedere juridic e ce se întâmplă cu acea returnare de prejudiciu când vorbim de cei 20%, returnarea prejudiciului cu 20% care se aplică sau nu la cei care au 50.000 prag sau cu 100.000. Mi se pare foarte riscant dacă s-ar aplica pentru toată lumea.

”Ministerul Finanțelor e foarte interesat de recuperarea a cât mai mult din prejudicii”

Nu cred că asta a fost voința inițiatorului, dar exact această analiză e în curtea Justiției și așteptăm punctul de vedere”, a explicat ministrul de Finanțe, potrivit b1.ro.

Alexandru Nazare a ținut apoi să precizeze că Ministerul Finanțelor e foarte interesat de recuperarea a cât mai mult din prejudicii.

”Cert e că în prejudiciu, cel puțin din privința sesizărilor penale, e o diferență foarte mare ca și cuantum între sub 100.000 și peste”, a explicat ministrul.

Proiectul de lege în cauză a fost atacat la Curtea Constituțională, dar judecătorii au stabilit că este constituțional.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Întrebat, în cadrul unei conferințe, de ce a promulgat legea când putea s-o trimită spre reexaminare Parlamentului, în care PNL, USR-PLUS și UDMR au acum majoritatea, Iohannis a răspuns: „Acest Parlament, dacă consideră că legea nu satisface cerinţele coaliţiei, poate să iniţieze fără probleme o îmbunătăţire a aceste legi şi cu bucurie voi semna şi o lege care corectează eventualele erori”.

Recent, premierul Florin Cîţu a declarat că va aduce pe agenda coaliției această lege, pentru a vedea dacă aceasta poate fi îmbunătățită.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *