Legenda fără Balon de Aur – Motivul pentru care Pele nu a câștigat niciodată prestigioasa distincție

Pele se află pe lista fotbaliștilor legendari care nu au câștigat niciodată Balonul de Aur, cea mai importantă distincție individuală.

Balonul de AurFoto: Thomas SAMSON / AFP / Profimedia

Deși nu a primit niciodată Balonul de Aur, Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pele, a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai istoriei.

Vreme de 40 ani, Balonul de Aur a fost acordat exclusiv fotbaliștilor europeni

Brazilianul Pele a decedat joi la vârsta de 82 ani, după o luptă cu o boală necruțătoare, iar lumea fotbalului a fost zguduită de vestea dispariției unicului jucător care a cucerit de 3 ori Cupa Mondială.

Cu toate că a avut realizări mărețe pe terenul de fotbal, Pele nu are în palmares un Balon de Aur.

Cei de la France Football au început să acorde această distincție începând cu anul 1956, iar aproape 40 ani, premiul a fost destinat fotbaliștilor din Europa.

Inițial, acesta s-a numit „Trophée du footballeur européen de l’année à l’étranger” (trofeul pentru fotbalistul european din străinătate), iar abia din anul 1995, publicația din Hexagon a deschis nominalizările pentru toți jucătorii de pe planetă.

Chiar la acea vreme, George Weah a devenit singurul jucător african din istorie care a câștigat acest premiu.

Pele, egalul lui Lionel Messi

Mai mulți specialiști din întreaga lume au precizat că dacă cei de la France Football nu ar fi pus această regulă, că potențialul câștigător să fie de pe bătrânul continent, Pele ar fi primit de 7 ori titlul de cel mai bun fotbalist al lumii, fiind la egalitate cu Lionel Messi.

Singurul care l-ar fi oprit pe Pele din drumul spre 7 Baloane de Aur consecutive ar fi fost conationalul său Garrincha, în 1962.

Totodată, atât Diego Maradona, cât și Romario sau Mario Kempes, ar fi putut câștiga Balonul de Aur dacă distincția nu ar fi fost la început doar pentru fotbaliștii din Europa.

Câte Baloane de Aur ar fi câștigat Pele și în ce ani

1958 – Raymond Kopa (francez) – Pele

1959 – Alfredo Di Stefano (argentinian și spaniol) – Pele

1960 – Luis Suarez (spaniol) – Pele

1961 – Omar Sivori (argentinian și italian) – Pele

1962 – Josef Masopust (ceh) – Garrincha

1963 – Lev Yashin (URSS) – Pele

1964 – Denis Law (scoțian) – Pele

1970 – Gerd Muller (german) – Pele

1978 – Kevin Keegan (englez) – Mario Kempes

1986 – Igor Belanov (URSS) – Diego Maradona

1990 – Lothar Matthaus (german) – Diego Maradona

1994 – Hristo Stoichkov (bulgar) – Romario

>> Amintirile românilor cu Pele: „Am stat la o cerveza / Tricoul lui este la mine / Mi-a zis ‘Putana’, apoi m-a scuipat”

>> Imaginea zilei după moartea lui Pele – Ce spunea Regele după dispariția rivalului Diego Maradona

>> Cristiano Ronaldo, postare emoționantă după moartea „eternului Rege Pele”

>> Lionel Messi, postare de milioane de aprecieri: „Odihnește-te în pace, Pele”

>> Cum a ajuns Pele la Cosmos New York? Sume uriașe, coleg cu Beckenbauer și viața de noapte

>> Mesajul emoționant al lui Neymar, la dispariția lui Pele: „A transformat fotbalul în artă. Este etern”

>> „O milésimo”, sau povestea golului cu numărul 1.000 marcat de Pele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *