Liderii Franței, Germaniei și Poloniei, mesaj ferm de susținere pentru Republica Moldova, într-o vizită la Chișinău / Sandu: „Rusia lui Putin înseamnă război și moarte”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Liderii Franței, Germaniei și Poloniei, mesaj ferm de susținere pentru Republica Moldova, într-o vizită la Chișinău / Sandu: „Rusia lui Putin înseamnă război și moarte”

De la dreapta la stânga, Friedrich Merz, Maia Sandu, Emmanuel Macron și Donald Tusk, miercuri, 27 august 2025, la Chișinău. Credit: Kay Nietfeld / DPA / Profimedia

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk și-au exprimat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE, criticând „minciunile” și „atacurile hibride” rusești, miercuri, în timpul unei vizite simbolice la Chișinău, transmite AFP.

Cei trei lideri s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu miercuri, când s-au împlinit 34 de ani de la Declarația de Independență a Republicii Moldova. Vizita a avut loc, totodată, cu o zi înainte de startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare ale Republicii Moldova din 28 septembrie și pe fondul acuzațiilor de ingerință rusă.

„Propaganda Kremlinului ne spune că europenii vor să prelungească războiul și că Uniunea Europeană oprimă oamenii. Acestea sunt minciuni. Spre deosebire de Rusia, Uniunea Europeană nu amenință pe nimeni și respectă suveranitatea tuturor”, a declarat Macron, într-o conferință comună de presă cu ceilalți trei lideri, în care a exprimat „sprijinul hotărât” al Franței pentru Republica Moldova și candidatura sa la UE.

Merz a spus că „ușa către Uniunea Europeană este deschisă”. Cancelarul Germaniei a adăugat că Republica Moldova ar fi „binevenită din toată inima în Uniunea Europeană” și că Berlinul va „face tot ce putem pentru a deschide primul capitol al negocierilor în toamnă”.

„Înainte de alegerile parlamentare de aici, nu trece o zi fără atacuri hibride rusești masive”, a avertizat Friedrich Merz, menționând că „democrația Republicii Moldova este în luată în vizor, online și offline”.

„Fără Uniunea Europeană, Moldova rămâne blocată în trecut”

Maia Sandu a salutat vizita celor trei lideri, avertizând că „alternativă la Europa nu există” pentru Republica Moldova, iar „independența, suveranitatea, pacea noastră sunt puse la încercare mai mult ca oricând”.

„Prezența voastră aici – Franța, Germania, Polonia – arată nu doar sprijin pentru Moldova, ci și faptul că proiectul european continuă, iar noi suntem parte din el. Și aici vreau să spunem răspicat: alternativă la Europa nu există, iar fără Uniunea Europeană, Moldova rămâne blocată în trecut. Simțim asta la fiecare bombă aruncată peste țara vecină. Războiul nemilos purtat de Rusia împotriva Ucrainei arată zilnic: Europa înseamnă libertate și pace, Rusia lui Putin înseamnă război și moarte. Moldovenii au ales deja direcția corectă: drumul european, drumul păcii”, a declarat președinta Republicii Moldova.

Președinta Republicii Moldova și aliații săi europeni au acuzat în repetate rânduri Rusia că încearcă să destabilizeze statul de 2,6 milioane de locuitori.

spot_img