Lionel Messi și-a asumat poziția de lider – Ce le-a transmis colegilor după eșecul cu Arabia Saudită

​Arabia Saudită a produs șocul zilei de marți de la CM 2022 Qatar, asta după ce saudiții au învins Argentina (2-1), deși la pauză erau conduși cu scorul de 1-0.

Lionel MessiFoto: Michael Zemanek / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pentru naționala Argentinei a fost un adevărat șoc, mai ales că echipa antrenată de Scaloni a avut 3 goluri anulate pentru ofsaid.

În vestiar s-a așternut liniștea la finalul partidei, iar jurnaliștii argentinieni au reușit să afle ce le-a transmis Lionel Messi colegilor săi în drumul spre hotel.

Lionel Messi, discurs motivațional pentru colegii săi

Lionel Messi este clar cel mai important jucător din naționala Argentina, fiind fotbalistul care resimte cel mai mult eșecul surprinzător cu Arabia Saudită.

Comparat de foarte multe ori cu Maradona, Messi a fost deseori criticat de microbiști, dar și de suporterii argentinieni, că nu se va putea ridica niciodată la nivelul fostului mare internațional al pumelor, Diego Armando Maradona.

După acest eșec, Cupa Mondială sună a obiectiv măreț pentru Argentina, dar aceștia se pot revanșa în duelurile cu Mexic și Polonia.

În autocar, în drumul spre hotel, Lionel Messi le-ar fi transmis coechipierilor că este într-adevăr un moment greu, peste care vor trebui să treacă împreună, să rămână uniți.

Mai mult decât atât, Messi le-a explicat conaționalilor săi că acest eșec este șansa de a demonstra în viitoarele partide că Argentina înseamnă mult mai mult decât ce s-a văzut în duelul cu Arabia Saudită.

Clasamentul grupei C

1. Arabia Saudită 3p

2. Polonia 1p

3. Mexic 1p

4. Argentina 0p

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *