Lipsa informațiilor privind performanța energetică în anunțurile de vânzare sau închiriere poate fi amendată – Finante & Banci

Legea privind performanța energetică a clădirilor stabilește că, atunci când dau anunț de vânzare ori de închiriere a unor apartamente sau spații de birouri, investitorii, proprietarii sau administratorii acestora sunt obligați să includă în anunț și informații cu privire la indicatorii de performanță ai clădirii, scrie avocatnet.ro. Însă, de puțină vreme au apărut și sancțiunile pentru cei ce nu respectă această regulă, mai exact, amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei.
Obligația de a include informații despre eficiența energetică a clădirii, prevăzută de Legea nr. 372/2005, se aplică de multă vreme, dar, de câteva zile, adică de la intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2020, au apărut și sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații.

De fapt, Legea nr. 372/2005, prevede că “[î]n scopul informării potențialilor cumpărători sau chiriași, investitorul/ proprietarul/ administratorul clădirii/ unității de clădire (…) va preciza în anunțurile de vânzare sau închiriere a acestora informații din certificat cu privire la indicatorii de performanță (…)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *