LIVE Anunțul făcut de Ministerul Educației în ziua în care urmează să fie prezentate Rezultatele la Evaluarea Națională 2024. Ministrul Educației vorbește public despre rezultate

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Elevi în așteptare/Agerpres

Elevi în așteptare/Agerpres

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi prezentate miercuri până la ora 12.00, pe site-ul evaluare.edu.ro. La 12.00, ministrul Educației, Ligia Deca, va vorbi public despre rezultatele Evaluării Naționale 2024.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi prezentate miercuri de ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință de presă. HotNews.ro va transmite LIVE TEXT cele mai importante declarații ale ministrului Deca.

Redăm mai jos principalele declarații ale Ligiei Deca:

„Tema conferinței: prezentarea rezultatelor înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a din acest an”, anunță Ministerul Educației.

Rezultatele la Evaluare Națională, publicate în scurt timp

Ministerul Educației va publica în scurt timp notele și mediile la Evaluarea Națională 2024 pe site-ul evaluare.edu.ro.

Notele elevilor la Evaluarea Națională 2023 vor fi anonimizate, fiecare elev care a absolvit clasa a VIII-a urmând să introducă codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.

Tabelul afișat pe sitei conține „codul candidatului”, „școala de proveniență”, „nota”, nota de la „contestație” și „nota finală”. Media la Evaluarea Națională este trecută la final.

Elevii nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații la centrele de examen sau le pot trimite electronic în zilele 3 iulie, între orele 16 – 19 și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).

După afișarea rezultatelor, elevii nemulțumiți pot depune contestație. Iată aici Model de contestație la Evaluarea Națională 2024. Ce puteți face dacă sunteți nemulțumiți de rezultatele elevilor la evaluarea națională

Rezultate finale la Evaluarea Națională, pe 9 iulie 2024

Rezultatele finale se vor afișa pe 9 iulie 2024. După acestea, urmează înscrierea pentru admiterea la liceu, pe 11 iulie, urmând ca repartizarea computerizată să aibă loc pe 24 iunie.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

  • Peste 160.400 de elevi care au terminat clasa a VIII-a au fost înscriși pentru a susține Evaluarea Națională 2024, potrivit Ministerului Educației.
spot_img