LIVE Război în Ucraina, ziua 711: Zeci de morți în atacul de la brutăria din Lugansk, susține Moscova / Estonia a livrat Ucrainei rachete antitanc Javelin

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Pilotul unui bombardier Tu-95 inamic a fost împușcat în interiorul Rusiei, afirmă serviciile de informații militare ucrainene. Poliția au reținut zeci de jurnaliști în timpul unui protest anti-război la Moscova. Rusia acuză Ucraina că a bombardat o brutărie şi a ucis civili.

Soldați ucraineni pe linia frontului din HarkovFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 711 – LIVE pe HotNews.ro:

08:56Bilanțul victimelor a crescut la 28 de morți, inclusiv un copil, în urma a ceea ce Rusia a declarat că a fost un atac ucrainean asupra orașului Lisichansk – un oraș din regiunea ucraineană Lugansk, controlată de Moscova – a crescut la 28, inclusiv un copil, a anunțat duminică Ministerul rus pentru Situații de Urgență, potrivit Reuters.

Ministerul a precizat că 10 persoane au fost salvate de sub dărâmături în urma a ceea ce a spus că a fost un atac ucrainean asupra unei clădiri care adăpostește o brutărie în Lisichansk.

„Operațiunea de căutare și salvare continuă”, a precizat ministerul pe aplicația de mesagerie Telegram.

Centrul de informații din Lugansk, controlat de Rusia, a declarat pe Telegram că bombardamentul cu rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), furnizate de SUA, a avut loc sâmbătă după-amiază.

Din designul și culoarea clădirii și un semn care se potrivește cu imaginile de arhivă din zonă, Reuters a putut confirma locația unui videoclip pe care Ministerul rus pentru situații de urgență l-a împărtășit. Acesta corespunde unei locații de pe Google Maps identificată ca fiind restaurantul Adriatic de pe strada Moskovska, Lisichansk.

Cu toate acestea, Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent data la care s-a realizat filmarea sau informațiile furnizate dintr-o zonă pe care Rusia a declarat că a anexat-o în 2022.

Oficialii ucraineni nu au făcut nicio declarație cu privire la acest incident.

Rusia a preluat controlul orașului Lisichansk în iulie 2022, după luni de lupte grele. Doar aproximativ o zecime din populația de 110.000 de locuitori din Lisichansk de dinainte de război a rămas în oraș, potrivit oficialilor ucraineni.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Comandantul unui bombardier strategic rusesc Tupolev Tu-95, maiorul Oleg Stegacev, a fost împușcat în orașul Engels, din sud-vestul Rusiei, unde se află și o bază aeriană, a anunțat Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR), conform Kyiv Independent.
  • O rafinărie Lukoil a fost atacată de drone ucrainene. Rafinăria de petrol din Volgograd, situată pe râul Volga, are capacitatea de a procesa 14,8 milioane de tone metrice (aproape 300.000 de barili pe zi) de țiței pe an.
  • Rusia a anunțat că zeci de civili au murit în urma bombardamentelor asupra orașului Lisichansk din estul Ucrainei, care se află sub ocupație rusă. Oficialii ucraineni nu au făcut nicio declarație cu privire la acest incident, dar Ucraina a declarat anterior că atacă în mod deliberat doar situri militare, spre deosebire de bombardamentele nediscriminatorii ale Rusiei asupra civililor.
  • Pachetele de sancţiuni pentru Rusia funcţionează, deşi există, în continuare, dificultăţi, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, care a participat, la Bruxelles, la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din UE (Gymnich).
  • Estonia a livrat Kievului rachete antitanc Javelin, muniție și alte ajutoare militare, ca parte a ultimului său pachet de ajutor pentru Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării de la Tallinn.
  • După ce secretarul american de stat adjunct Victoria Nuland a vizitat Ucraina, Kremlinul acuză Washingtonul că „provoacă” Kievul să continue războiul.
  • Poliţia rusă a reţinut cel puţin 20 de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie organizat de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina şi care cer întoarcerea bărbaților de pe front.
  • Compania americană HBO a reziliat contractul cu actorul sârb Milos Bikovic după ce în urmă cu doar câteva săptămâni a primit un rol în cel de-al treilea sezon al popularului serial de televiziune „The White Lotus”. Actorul decorat de Vladimir Putin spune că „poate crea un precedent tulburător care umbrește esența libertății artistice”.
  • Patru femei au fost trimise în judecată de către procurorii de la Chişinău, fiind suspectate că făceau parte dintr-o reţea infracţională care a încercat să vândă un copil ucrainean născut la Chişinău unei familii din România.
  • Cu trei săptămâni înainte ca războiului să intre în cel de-al treilea an, numărul rușilor care cred că acest conflict a fost o greșeală a crescut, potrivit unui nou sondaj citat de The Moscow Times, publicație rusă independentă, desemnată „agent străin” de către Moscova.
  • Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a spus că nu este sigur că Ucraina va putea să recâştige controlul asupra peninsulei Crimeea, însă crede că regiunile Doneţk şi Luhansk vor putea fi recâştigate, comentarii care i-au atras critici din partea unor politicieni din coaliţia de guvernare.

––––––

Evenimentele de sâmbătă privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

spot_imgspot_img