LIVE Război în Ucraina, ziua 735: Armata ucraineană s-a retras din Sieverne și Stepove / „Kremlin Leaks” dezvăluie planul de propagandă al lui Putin înaintea prezidenţialelor / Chișinăul spune că nu există niciun pericol de escaladare a situației din Transnistria

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Armata ucraineană a anunțat marți că s-a retras din alte două sate din apropierea orașului Avdiivka din estul țării, care a fost capturat la începutul acestei luni de forțele ruse. Un comandant de rang înalt a declarat că trupele au consolidat noi poziții defensive la vest de Avdiivka, a cărui cucerire a reprezentat cea mai mare victorie de război rusă din ultimele nouă luni. Armata Kievului a afirmat că trupele sale s-au retras din Sieverne și Stepove după ce au provocat pierderi grele forțelor ruse, anunțul venind la o zi după ce armata ucraineană abandonase satul Lastochkyne.

Soldat ucrainean de pe frontul din Velyka Novosilka, regiunea DonețkFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 735 – LIVE pe HotNews.ro:

00:34Documente secrete de la Kremlin – „Kremlin Leaks” -, divulgate site-ului eston Delfi, dezvăluie alocarea de către administraţia lui Vladimir Putin a unui buget în valoare de un miliard de euro în vederea unui control ideologic al populaţiei ruse şi din teritoriile ucrainene anexate, în vederea realegerii acestuia la 17 martie, printr-o propagandă fără precedent, relatează Le Pont.

„Kremlin Leaks”, publicate de site-ul Delfi şi un consorţiu internaţional de presă, prezintă un tablou detaliat al unei reţele de propagandă şi de cenzură înfiinţat de Kremlin cu scopul de a influenţa fiecare cetăţean rus şi pe locuitorii teritoriile anexate din Ucraina.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

  • Armata rusă continuă să înainteze în Ucraina după ce a cucerit bastionul Avdiivka şi a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean de la începutul anului, a informat marţi ministrul apărării rus, Serghei Şoigu.
  • Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, crede că nu există nici un pericol de escaladare sau destabilizare a situaţiei din Transnistria, în contextul convocării, pentru miercuri, a „Congresului deputaţilor de toate nivelurile”, un for reunit la Tiraspol pentru luarea unor decizii excepţionale.
  • Rusia este principalul inamic al Franței, „în războiul de informare și de agresiune pe teritoriul nostru”, a susținut marți ministrul francez de interne Gérald Darmanin.
  • O pană bizară a internetului a afectat marți Rusia, rețele locale populare precum Telegram şi VKontakte, suferind întreruperi masive ale serviciilor, în timp ce platforme social media interzise, precum Facebook și Instagram, au revenit online parțial după ce au fost interzise cu aproape doi ani în urmă.
  • Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au fost întâmpinați la Praga cu huiduieli și pancarte care îi numeai „slujitori” ai lui Vladimir Putin.
  • Armata ucraineană a anunțat că a doborât două avioane ruse de vânătoare-bombardiere de tip Suhoi 34 şi patru drone de recunoaştere.
  • Steve Hall, fostul șef al operațiunilor CIA în Rusia, afirmă că președintele Vladimir Putin a avut dreptate când a estimat că Statele Unite își vor pierde „hotărârea” și vor înceta să susțină Ucraina.
  • Echipa disidentului rus Alexei Navalnîi a denunţat marţi obstacole în calea organizării funeraliilor omului politic pentru ca susţinătorii acestuia să-şi ia rămas bun de la el la Moscova.
  • Avocatul lui Alexei Navalnîi, Vasili Dubkov, arestat la Moscova. Dubkov, care a însoţit-o pe mama opozantului defunct, Liudmila Navlnaia, săptămâna trecută în timp ce aceasta cerea să i se predea trupul neînsufleţit al fiului său, a fost arestat marţi.
  • Kremlinul a avertizat marți că dacă membrii europeni ai NATO vor trimite trupe pentru a lupta în Ucraina, atunci va deveni inevitabil un conflict între Rusia și Alianța Nord-Atlantică.
  • SUA anunță că nu vor trimite soldați pentru a lupta în Ucraina. Statele Unite nu vor trimite soldați pentru a lupta în Ucraina, a transmis marți Casa Albă, după ce președintele francez Emmanuel Macron a evocat cu o zi înainte ideea trimiterii de trupe terestre.
  • Ministrul francez al externelor Stephane Sejourne a încercat să dezamorseze marți tensiunile provocate de comentariile președintelui Emmanuel Macron după ce acesta a declarat că țările occidentale nu pot exclude trimiterea de trupe în Ucraina.
  • Rusia: Diplomați occidentali îi aduc un omagiu liderului opoziției Nemțov. Aproximativ douăzeci de ambasadori occidentali au adus marți un omagiu la Moscova, la locul unde a fost asasinat opozantul Boris Nemțov, împușcat de mai multe ori în spate în 2015, la câțiva metri de Kremlin.
  • Disidentul Oleg Orlov, activist de prim-plan pentru apărarea drepturilor omului în Rusia și un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat marţi la doi ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Moscova pentru că a denunţat în mod repetat ofensiva militară rusă în Ucraina.

–––––-

spot_img