LIVE Război în Ucraina – ziua 761: Incendiu la o importantă termocentrală din Rusia / Moscova anunță că a doborât 11 drone ucrainene deasupra regiunii Rostov

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că forțele sale au distrus 11 drone lansate de Ucraina deasupra regiunii Rostov din sud-vestul Rusiei. Un oficial rus a anunțat că un incendiu s-a produs la una dintre cele mai mari termocentrale din regiune iar autoritățile investighează cauzele.

Poziție de artilerie ucraineană pe frontul din BahmutFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 761 – LIVE pe HotNews.ro:

07:53 Un incendiu produs luni dimineața la una dintre cele mai mari centrale termice din sud-vestul Rusiei a scos din funcțiune două dintre unitățile sale, perturbând pentru scurt timp alimentarea clienților, a declarat guvernatorul regiunii Rostov, conform Reuters.

Însă nu s-au înregistrat victime, iar autoritățile investighează cauza incendiului de la centrala electrică Novocherkassk din Rostov, a declarat guvernatorul, Vasili Golubev, pe Telegram.

Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au distrus 11 drone lansate în timpul nopții deasupra Rostovului de către Ucraina, care se învecinează cu regiunea, dar nu a precizat dacă au existat pagube.

Canalul de știri Baza, apropiat de forțele de ordine ruse, a afirmat însă că incendiul de la uzină a fost provocat de dronele ucrainene.

Reuters precizează că nu a putut verifica independent informațiile.

Novocherkassk este una dintre cele mai mari termocentrale din sud-vestul Rusiei, precizează pe site-ul său proprietarul său, OGK-2, care este controlat de o filială a gigantului energetic rus Gazprom.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Atacul din Moscova spulberă cea mai mare promisiune a lui Putin pentru ruși.
  • Armata ucraineană a afirmat duminică că a lovit două mari nave de debarcare rusești, un centru de comunicații și alte infrastructuri folosite de Flota rusă din Marea Neagră în timpul loviturilor de peste noapte în peninsula Crimeea.
  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat din nou, duminică seară, în mesajul video zilnic, pentru mai multe mijloace de apărare antiaeriană, arătând că numai într-o săptămână inamicul rus a folosit sute de rachete, drone şi bombe, iar în cei doi ani de război nu a existat nicio săptămână în care să nu fie atacuri din partea Moscovei.
  • Ministru britanic, despre semnalele Moscovei după atacul de vineri: „Știm că Putin creează o cortină de fum propagandistică”.
  • Polonia va cere explicaţii din partea Rusiei pentru „noua încălcare a spaţiului său aerian” de către o rachetă de croazieră rusă, a anunţat duminică Ministerul de Externe de la Varșovia.
  • Ministerul rus al Apărării a afirmat duminică că a trimis un avion de vânătoare MiG-31 după ce două bombardiere americane B-1B s-au apropiat de granița rusă deasupra Mării Barents.
  • Efectul atacurilor rusești: Ucraina a crescut de câteva ori importurile de electricitate și a stopat exporturile.
  • Matteo Salvini: „Macron e un pericol pentru ţara sa şi pentru Europa. Nu vreau să le las copiilor mei un continent gata să înceapă al treilea război mondial”.
  • Guvernul american a respins din nou duminică existenţa unei „implicări ucrainene” în atacul armat de la Moscova, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a evocat o legătură cu Ucraina.
  • Sancțiunile încep să-și facă efectul: Exporturile rusești de petrol au tot mai multe probleme.

–––––-

spot_img