LIVE Război în Ucraina, ziua 85: SUA sprijină cu fermitate aderarea Finlandei și Suediei la NATO / Încă doi soldați ruși vor fi judecați pentru crime de război

Date:

În jur de 1.000 de soldați ucraineni s-au predat la Azovstal, Mariupol, fiind preluați de armata rusă și duși în centre de detenție. Senatul american a confirmat-o pe Bridget Brink ca fiind noul ambasador al SUA în Ucraina. Finlanda și Suedia au depus oficial candidaturile de aderare la NATO, o decizie istorică ce a născut însă opoziția Turciei. Atât președintele american Joe Biden, cât și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au transmis că problemele legate de opoziția Turciei vor fi rezolvate. În primul proces de la Kiev, soldatul rus judecat pentru crime de război a pledat vinovat.

Razboi in UcrainaFoto: Colaj foto

Cele mai importante evenimente de joi ziua 85 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

07:00 Preşedintele Statelor Unite Joe Biden a afirmat că ”sprijină cu fermitate” cererile de aderare la NATO ale Finlandei și Suediei şi a subliniat că întreaga alianţă militară ar ”beneficia” de pe urma aderării Helsinkiului şi Stockholmului.

05:32 Alți doi soldați ruși vor apărea în instanță acuzați de crime de război. Cei doi militari, ale căror nume nu au fost făcute publice, sunt acuzați că au tras în clădiri rezidențiale din regiunea Harkiv a Ucrainei. Audierile vor începe în această dimineață la tribunalul districtual Kotelevskii din Poltava, scrie news.sky.com

05:24 Senatul SUA a confirmat-o pe Bridget Brink ca fiind noul ambasador al SUA în Ucraina. Ea mai fusese ambasador al SUA în Slovacia.Ambasada SUA în Ucraina a rămas fără un ambasador confirmat de când Marie Yovanovitch a fost rechemată în mai 2019 de către președintele de atunci Donald Trump,la presiunea fostului avocat al lui Trump, Rudy Giuliani.

01:34 „Toți oamenii de la Kremlin”: Un serial tv despre ascensiunea lui Vladimir Putin

Un serial TV despre ascensiunea lui Vladimir Putin. Se va numi “Toți oamenii de la Kremlin ” și va fi realizat de producătorul Alexander Rodnyansky, nominalizat de două ori, care îl descrie drept “adevărata şi dramatica poveste a modului în care omul a avut astăzi puterea de a schimba lumea”, potrivit La Stampa, citat de Rador.

00:56 Deutsche Bank a închis conturile mai multor bănci rusești Deutsche Bank a închis în luna aprilie conturile în euro ale mai multor bănci rusești, relatează Agenţia de presă RBC, citând surse banacare.

23:37 Secretarul de stat al SUA Tony Blinken a anunțat că SUA vor acorda o nouă asistență alimentară de urgență de 215 milioane de dolari pentru criza din Ucraina și a cerut altor țări să ajute rapid criza alimentară globală în creștere din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

22:47 Trupele ruse refuză din ce în ce mai mult să ia parte la luptele din Ucraina, a spus direcția principală de informații a ministerului ucrainean al apărării.

22:26 Cel puțin 10 civili ucraineni, inclusiv doi copii, au fost uciși miercuri de forțele ruse în regiunea de est Donețk, a declarat guvernatorul regional Pavlo Kirilenko într-un mesaj online, relatează Reuters. Kirilenko, care nu a oferit detalii, a spus că alte șapte persoane au fost rănite.

22:06 Premierul canadian Justin Trudeau a denunțat miercuri, pe Twitter, decizia “inacceptabilă” a Moscovei de a închide biroul din Rusia al companiei media canadiene de stat CBC/Radio-Canada, ca represalii pentru interzicerea difuzării canalelor de televiziune ale grupului rus RT în Canada, potrivit AFP.

22:04 Ambasada Rusiei la București, despre starea de sănătate a lui Putin: Zvonurile despre boala Șefului Statului sunt la fel de neadevărate ca „masacrele” asupra civililor din Bucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related