”M-am infectat cu coronavirus în martie, iar după șase luni mă simt tot rău”. Povestea unui tânăr de 27 de ani din Marea Britanie – Coronavirus

Charlie Russell are 27 de ani și deși au trecut 182 de zile de când s-a infectat cu noul coronavirus nu poate face nimic din ce făcea înainte de Covid-19, relatează The Guardian.

Russell nu mai aleargă 5 kilometri de trei ori pe săptămână, așa cum făcea înainte, nu mai merge în pub, nu mai lucrează și nu simte că se simte mai bine.

”Dacă știam că voi fi așa de bolnav, aș fi luat totul mult mai în serios în martie. Dar tot ce auzeam atunci era că dacă te infectezi și ești tânăr, atunci cel mai probabil nu vei avea simptome deloc. Sau vei fi bolnav câteva săptămâni și asta va fi tot”, a spus Russell.

Cu toate acestea, Russell a suferit de dureri în piept, migrene crunte, dificultăți grave de respirație, amețeli, oboseală, care sunt simptome pe termen lung din cauza coronavirusului.

Un număr record de tineri în vârstă de 20 de ani au fost testați pozitiv la coronavirus, care arată că 3.366 au avut virusul în prima săptămână din septembrie.

Aproximativ 600.000 de oameni suferă de stări de rău după Covid-19, potrivit Tim Spector, profesorul de epidemiologie genetică la Kings College London.

Russel, care este fotograf specializat pe teatru, nu a lucrat de când s-a îmbolnăvit pe 14 martie.

Acesta a fost bolnav două săptămâni, după care s-a simțit mai bine, însă ulterio a experimentat dureri groaznice în piept, ”de parcă cineva stătea pe mine”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *