Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, are COVID-19 şi este în izolare, astfel că și-a anulat întâlnirea pe care ar fi urmat să o aibă vineri cu Maia Sandu, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.
Marcel CiolacuFoto: AGERPRES
Conform surselor citate, liderul PSD se simte bine şi a aflat că este infectat în urma unui test pe care l-a făcut.
Aceleași surse spun că preşedintele Camerei Deputaţilor se testează periodic, având în vedere întâlnirile oficiale pe care le are, iar în urma unui astfel de test a aflat că este infectat cu COVID-19.
Liderul PSD se află în izolare.





