Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Prim-ministrul Marcel Ciolacu la funeraliile Papei Francisc. Foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu la funeraliile Papei Francisc. Foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi”.

„Cu emoție și recunoștință, am participat astăzi, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider, care cu caldurǎ, compasiune și înțelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi”, a scris Ciolacu.

Premierul a amintit și de vizita Papei Francisc în România, în 2019, despre care a spus că „va rămâne mereu în amintirea noastră”.

Din delegația României au mai făcut parte președintele interimar Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.

În țara noastră a fost decretată o zi de doliu național pentru astăzi, 26 aprilie.

Potrivit estimărilor, cel puțin 400.000 de oameni au fost prezenți la Vatican și pe străzile Romei, sâmbătă, pentru a-și lua rămas bun de la cel cunoscut ca „papa săracilor”. Unii au venit de pe alte continente și și-au amintit, pentru HotNews, de lecțiile oferite de Papa Francisc pe care le vor păstra mereu.

La liturghia din Piața Sfântul Petru au participat lideri din peste 150 de țări.

spot_img