Mare victorie pentru republicani: Glenn Youngkin, ales guvernator al statului Virginia – International

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Republicanul Glenn Youngkin ar urma să fie viitorul guvernator al statului Virginia, potrivit estimărilor presei americane, relatează CNN și BBC. Ar fi prima victorie de acest gen obținută de republicani din 2009 și până acum.

Acesta are un avans de 2,7 procente în fața democratului Terry McAuliffe, după numărarea a peste 95% din voturi. De altfel, Youngkin și-a proclamat deja victoria vorbind despre ”transformarea” comunității. ”Împreună vom schimba traiectoria din pirma zi de mandat”, a declarat el, potrivit CNN.

Democartul McAuliffe, care a deținut poziția de guvernator în perioada 2014-2018, înregistrase o scădere în sondajele de opinie cu câteva săptămâni înaintea alegerilor.

Scrutinul este perceput de mulți comentatori ca fiind un referendum asupra președinției lui Joe Biden, iar pierderea statului Virginia ridică probleme democraților. Victoria republicanilor în acest stat este cu atât mai semnificativă cu cât, în alegerile prezidențiale, democratul Joe Biden a avut un avans de 10 puncte.

Glenn Youngkin va fi primul republican ales în Virginia din 2009 și până acum. Politicianul și-a axat canpania electorală pe problemele economice și criminalitate, abordând, în același timp, și teme ce țin de educație și modul în care școlile tratează noile provocări legate de rasă și gen sau măsurile antiCovid.

Contracanditatul său, Terry McAuliffe, s-a axat pe reforma sistemului electoral și dreptul la avort. El a iscat însă mai multe critici după ce a spus, în cadrul unei dezbateri elevtorale, că, în opnia sa, ”părinții nu ar trebui să spună școlii ce anume să predea și ce nu”.

Marți, președintele Joe Biden era convins că democrații vor câștiga alegerile în Virginia. „Vom câștiga”, a asigurat el în timpul uei conferințe de presă la conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, în timp ce a recunoscut că cursa a fost „strânsă” între democratul Terry McAuliffe și adversarul său republican Glenn Youngkin.

spot_img