Marea Britanie: Predarea „privilegiului alb” drept fapt încalcă legea, afirmă ministrul pentru femei și egalitate – International

Declarația a fost făcută în timpul unei dezbateri în parlament despre Luna istoriei negre, ministrul Kemi Badenoch afirmând că „teoria critică a rasei” este „o ideologie care îmi vede culoarea neagră a pielii drept semn de victimă și culoarea albă a altora drept oprimare”.
Ministrul a criticat școlile care și-au exprimat susținerea pentru mișcarea „anticapitalistă” Black Lives Matter, argumentând că și-au încălcat datoria de a imparțialitate politică.
Badenoch a precizat că guvernul se opune „predării unor idei politice disputate ca și când ar fi un fapte acceptate”.
„Nu vrem să vedem profesori care își învață elevii albi despre ‘privilegiul alb’ și ‘vina rasială moștenită’”, a declarat aceasta în fața Camerei Comunelor.
„Vreau să fiu cât se poate de clară, orice profesor care predă aceste elemente ale teoriei critice a rasei drept fapt sau care promovează idei politice partizane precum tăierea fondurilor poliției fără a oferi o perspectivă echilibrată a părerilor contrare încalcă legea”.
Teoria critică a rasei există în cadrul unei școli de gândire mai largi provenită din activismul de stânga, idei principale ale filozofiei incluzând acceptarea rasismului sistemic precum și existența răspândită a supremației și privilegiului alb asupra altor grupuri rasiale.
Declarațiile ministrului au venit după ce guvernul britanic a fost criticat pentru interzicerea materialelor de predare care cer „sfârșitul capitalismului”, ministrul educației afirmând că aceasta reprezintă „o poziție politică extremă”.
„Școlile nu ar trebui să folosească materiale produse de organizații care adoptă poziții politice extreme. Exemple ale acestora includ (…) exprimarea publică a dorinței de a răsturna sau aboli democrația, capitalismul, opoziția, dreptul la liberă exprimare….sau organizații care promovează victimizarea”, notează un ghid actualizat în luna octombrie de către ministerul educației britanic.
„Unele școli au decis să susțină deschis grupul anticapitalist Black Lives Matter, adesea fiind perfect conștiente de obligația din statut de a fi imparțiale politic”, a mai afirmat Badenoch, adăugând că „bineînțeles că viețile negrilor contează, dar știm că mișcarea Black Lives Matter este una politică”.
„Știu asta fiindcă în perioada de vârf a protestelor mi-a fost relatat că protestatari BLM albi i-au spus, și îmi cer scuze că folosesc acest cuvânt, unui polițist de culoare care păzea Downing Street că este un n***** de casă”.