Marea Britanie: Victorioși în alegeri, secesioniștii scoțieni cer un nou referendum pentru independență – International

Susţinută de victoria partidului său la alegerile locale, premierul independent Nicola Sturgeon l-a îndemnat sâmbătă pe premierul britanic Boris Johnson să nu se opună “voinţei” poporului scoţian privind un referendum asupra autodeterminării Scoţiei, informează AFP și Agerpres.

Scrutinul pentru parlamentul scoţian din Edinburgh a reprezentat o miză importantă la alegerile locale din Marea Britanie de joi, cu implicaţii majore pentru unitatea Regatului Unit, care a fost subminată de Brexit.

Lipsindu-i un loc pentru a avea majoritate absolută, Partidul Naţional Scoţian (SNP) al popularei Nicola Sturgeon a câştigat un al patrulea mandat, obţinând 64 de locuri din cele 129 ale parlamentului scoţian, conform rezultatelor finale anunţate sâmbătă.

Conservatorii scoţieni s-au clasat pe locul al doilea cu 31 de mandate, liderul Douglas Ross salutând faptul că a “blocat o majoritate pentru SNP şi un referendum pentru independenţă”.

SNP se poate lăuda cu majoritatea obţinută de tabăra celor ce susţin independenţa: Verzii, care susţin secesiunea, au obţinut opt locuri. De asemenea, a reuşit să înlăture noul partid Alba al fostului prim-ministru scoţian şi fostul lider al SNP, Alex Salmond, devenit un adversar acerb al liderei Nicola Sturgeon şi care nu a obţinut niciun loc la acest scrutin.

“Poporul Scoţiei a votat pentru a da partidelor independentiste o majoritate în parlamentul scoţian”, le-a spus Nicola Sturgeon susţinătorilor săi.

“Pur şi simplu nu există nicio justificare democratică pentru ca Boris Johnson sau oricine altcineva să încerce să blocheze dreptul poporului scoţian de a-şi alege propriul viitor”, a spus ea. “Este voinţa acestei ţări”.

Premierul Boris Johnson, care are ultimul cuvânt în privinţa autorizării sau nu a acestui referendum, se opune ferm, considerând că o astfel de consultare poate avea loc doar “o dată la o generaţie”.

În referendumul din 2014, 55% din alegători au respins independenţa. SNP consideră, totuşi, că Brexit a schimbat situaţia, scoţienii opunându-se cu 62%, iar acum Scoţia ar trebui să poată adera la Uniunea Europeană ca stat independent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *