Marian Oprișan a rămas fără permisul de conducere – Esential

​​Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a rămas fără permisul de conducere în urma unei hotărâri definitive a magistraţilor de la Tribunalul Buzău, potrivit Monitorul de Vrancea.

Hotărârea a fost dată la finele săptâmănii trecute în procesul în care Oprişan a făcut apel într-un dosar înregistrat iniţial la Judecătoria Râmnicu Sărat, unde a pierdut anul trecut acțiunea privind anularea procesului verbal pentru depășirea vitezei și suspendarea permisului pentru trei luni.

Incidentul în care a fost implicat Marian Oprişan s-a produs pe 29 noiembrie, 2017. Poliţia a anunţat că „viteza de 191 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 52 de ani, din Vrancea, depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E85, în afara localităţii Oreavu”. O

Marian Oprişan nu este la primul incident de acest tip. În 2014 el a rămas pieton după ce a fost prins de poliţiştii din Bacău circulând cu viteză pe un drum dintr-o comună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *