Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seară că datele publicate de Eurostat cu privire la deficitul total al României, care arată că acesta a scăzut de la 9,3% în 2024, la 7,9% în 2025, demonstrează că „direcția este una corectă”, iar „economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare”.
„Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”, a scris premierul liberal într-o postare pe Facebook la ora 21:21, cu doar câteva minute înainte de declarațiile făcute de președintele Nicușor Dan în urma consultărilor convocate cu liderii coaliției de guvernare pe fondul deciziei PSD de a-i retrage sprijinul lui Ilie Bolojan.
Bolojan a spus că scăderea pe care a înregistrat-o deficitul este una „importantă” și „a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, dar și din folosirea fondurilor europene și ajustarea investițiilor din PNRR”.
„România are în continuare cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, dar a avut și cea mai mare corecție. Reducerea deficitului nu este un scop în sine, ci un pas necesar pentru a pune finanțele țării pe baze sănătoase”, a adăugat liberalul.
Un model care „nu mai putea continua”
Premierul a afirmat că România, de mulți ani, „a cheltuit mai mult decât își permitea, iar datoria a crescut constant”.
„Anul acesta, doar dobânzile pentru împrumuturile din trecut ajung la aproximativ 60 de miliarde de lei, echivalentul costului unei autostrăzi precum Autostrada Moldovei. Nu mai putea continua acest model. Acum începem să schimbăm această direcție și să recâștigăm controlul asupra economiei”, a continuat Ilie Bolojan.
El a menționat că „avem nevoie de această ajustare pentru ca economia să nu mai depindă de datorie scumpă, ci de investiții, muncă și competitivitate”.
„Fiecare punct procentual redus din deficit, adică aproximativ 20 de miliarde de lei, înseamnă mai puțini bani plătiți pe dobânzi și mai mulți bani pentru dezvoltare, infrastructură și servicii publice”, a explicat premierul.
„Se va vedea în nivelul de trai”
Ilie Bolojan a recunoscut că perioada este una „dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți”, și le-a mulțumit „tuturor pentru răbdare și sacrificiu”.
„Cu cât corecția este mai rapidă, cu atât mai repede poate începe o creștere economică sănătoasă, iar acest lucru se va vedea în nivelul de trai. În același timp, costurile de împrumut pentru România pot scădea”, a mai declarat premierul liberal Ilie Bolojan.





