Metropolitan Opera din New York organizează un concert la un an de când Rusia a invadat Ucraina

Metropolitan Opera din New York a programat pentru 24 februarie un concert pentru a comemora un an de la declanşarea de către Rusia a războiului din Ucraina, relatează dpa.

Metropolitan Opea din New YorkFoto: Chuck Pefley VW PICS / Avalon / Profimedia

Orchestra, sub conducerea dirijorului canadian Yannick Nézet-Séguin, va interpreta ”Requiem” de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia a V-a de Ludwig van Beethoven.

Mai mulţi artişti ucraineni urmează, de asemenea, să cânte în cadrul concertului, a anunţat vineri MET Opera.

Spectacolul ”Requiem” de Mozart va fi interpretat în amintirea victimelor nevinovate ale războiului, iar Simfonia a V-a de Beethoven va fi cântată în anticiparea victoriei care urmează, a declarat Peter Gelb, managerul general al celebrei instituţii newyorkeze, precizând că imnul Ucrainei va fi, de asemenea, interpretat.

Anul trecut, opera din Manhattan a organizat un concert pentru strângerea de fonduri pentru victimele războiului din Ucraina şi a anunţat că pentru moment nu va mai lucra cu artişti sau instituţii care îl susţin pe preşedintele Vladimir Putin, ca reacţie la invazia Rusiei în Ucraina.(Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *