Mihaela Bilic a vorbit despre cel mai controversat aliment! Cât de sănătos este laptele de vacă – Capital

Medicul nutriționist, Mihaela Bilic, a spus, într-o postare pe o rețea socială, cât de sănătos este, de fapt, laptele de vacă.

”Astăzi este  ziua mondială a laptelui! Despre lapte și beneficiile lui aș putea scrie o carte, așa că profit de ocazie și încep cu el seria de WOW-uri nutriționale. Laptele și produsele lactate sunt singurele alimente din natură care au simultan efect pre- și probiotic. PREbiotice (înainte de viață) înseamnă produse care hrănesc coloniile de bacterii benefice deja existente în intestin, iar PRObiotice (pentru viață) înseamnă produse care conțin bacterii vii ce au efecte benefice pentru organism

Produsele lactate conțin GOS (galacto oligo zaharide), carbohidrați cu lanț scurt pe care nu-i putem digera, dar care ajung în colon și constituie un substrat hrănitor pentru bacteriile microbiotei intestinale(efect prebiotic).

Tot în lactate sunt prezente colonii de lactobacili care completează și refac ecosistemul bacterian de care depinde imunitatea și sănătatea (efect probiotic). Dintre toate alimentele fermentate, lactobacilii din lapte au cea mai mare rezistență la aciditatea gastrică și cea mai puternică capacitate de a adera la celulele intestinale.

Mai nou se consideră că intestinul este al doilea creier, iar echilibrul microbiotei intestinale este esențial. Trăim în simbioză cu 10000 de miliarde de bacterii, ele reprezintă aprox 2 kg din greutatea unei persoane de 60 kg. Consumați regulat produse lactate, este cea mai simplă metodă de a ne hrăni și pe noi, și pe co-locatarii noștri”, scrie Mihaela Bilic pe o rețea socială.

 

Aceste alimente pot fi super periculoase

Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre consumul fructelor oleaginoase, denumite „super-food”. Conform acesteia, de multe ori abuzăm de alimentele respective.

„De ce? Pentru că, ce e mare lucru să mânânci o mână de migdale? Însă, atenţie, ea înlocuieşte o masă. Avem aici doar 25 de grame, un pumn mic, şi peste 200 de calorii. Asta este echivalentul unei pulpe de pui cu garnitură cu tot. Şi noi le putem mânca în câteva secunde şi apoi zicem: ce mare lucru am mâncat?”, a spus Mihaela Bilic.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *