Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o „poziţie mai puternică” decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP și Agerpres.
George SorosFoto: Dreamstime.com
„Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), cadrul reuniunii Forumului Economic Mondial.
„Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a insistat el.
Una dintre armele utilizate de ţările occidentale constă într-o serie întreagă de sancţiuni economice împotriva Moscovei.
George Soros spune că Putin are o mână mai slabă decât crede
Uniunea Europeană (UE) are însă probleme în a se pune de acord asupra ultimului pachet de măsuri, pentru că unele ţări membre sunt foarte dependente de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea lor în energie şi sunt reticente în a adopta noi sancţiuni.
„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a declarat George Soros.
În acest sens, Soros argumentează că Rusia a creat în mod intenţionat o situaţie de penurie iarna trecută, stocându-şi gazul mai degrabă decât să-l trimită în Europa, ceea ce a majorat preţurile, şi de asemenea şi-a umplut rezervoarele care vor fi „pline până în iulie”.
Preşedintele rus „este într-o criză şi el a reuşit într-un mod sau altul să îngrozească Europa”.
Or, „el este într-o situaţie tensionată. El trebuie să facă ceva cu acest gaz şi singurul loc care poate să-l absoarbă, pentru că acolo sunt conducte, este Europa”, a subliniat miliardarul. El a precizat că a explicat acest lucru într-o scrisoare adresată premierului italian Mario Draghi, la care, spune el, nu a primit încă răspuns.
Miliardarul spune că Merkel este responsabilă de dependența UE față de importurile din Rusia
George Soros a criticat în special politica fostului cancelar federal german Angela Merkel pentru a explica dependenţa, potrivit lui, încă „excesivă” a Europei faţă de hidrocarburile ruseşti.
„Ea a aprobat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaz şi a făcut din China cel mai mare partener al Germaniei pentru exporturi. Aceasta a făcut din Germania ţara care afişează cea mai bună performanţă (economică) în Europa, dar acum există un preţ greu de plătit”, a spus el.
În afară de Vladimir Putin, miliardarul l-a criticat din nou pe preşedintele chinez Xi Jinping, calificându-i pe amândoi drept „cei doi dictatori”.
„Astăzi, China şi Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru o societate deschisă”, a afirmat Soros.
Citește ultimele evoluții din a 91-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.