Ministerul Educației, recomandare pentru cursuri online pentru elevii din București care nu vor putea ajunge la școală din cauza grevei STB – Educatie

Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti recomandă motivarea absenţelor elevilor care nu au putut ajunge la cursuri joi şi vineri din cauza grevei STB. De asemenea, le recomandă școlilor organizarea online a cursurilor pentru elevii care nu pot ajunge, dacă criza de la STB se prelungeşte.
Într-un comunicat de presă transmis luni, Ministerul Educaţiei “apelează la autoritatea Primăriei Generale pentru a găsi resurse astfel încât să asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educaţie al elevilor, având în vedere pierderile educaţionale suferite deja în contextul crizei sanitare”.
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar motivarea absenţelor elevilor care, în urma grevei angajaţilor STB, nu au putut participa la cursuri.
- ”De asemenea, se recomandă conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti identificarea de soluţii astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti, elevii care nu pot ajunge în unităţile de învăţământ să desfăşoare activitatea didactică online”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.