Ministerul Finanțelor va analiza efectele suprataxării part-time, deși putea face asta verificând datele anterioare

Ministerul Finanțelor va face o analiză a efectelor suprataxării muncii part-time, reiese dintr-un document transmis de instituție unui deputat PNL (Ovidiu-Sergiu Bîlcea), care a făcut o interpelare.

Muncitor la curatenieFoto: Andrey Popov | Dreamstime.com

“Precizăm că prevederea legală referitoare la obligația plății contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut garantat în plată, în cazul contractelor individuale de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parțial, va fi analizată de către Ministerul Finanțelor și se vor evalua efectle produse de această aplicare”, se arată în documentul instituției.

Suprataxare part-time pozitie Ministerul Finantelor – click pentru a deschide

Răspunsul este ciudat. O astfel de analiză trebuia făcută înainte, mai ales că aveau datele pe temă, o măsură similară fiind și în urmă cu câțiva ani.

HotNews.ro a prezentat recent datele respective în materialul: Suprataxarea part-time: măsură bazată pe o minciună? Unde sunt cei 300.000 „mutați” pe normă întreagă? Ce spun cifrele

Cu alte cuvinte, au decis supra-taxarea part-time „după ureche”.

Precizăm că măsura ar putea fi corectată în Parlament, fiind deja propuneri de eliminare în comisiile de specialitate de al Senat, unde se află momentan Ordonanța 16/2022 (a creșterilor de taxe).

Sursă foto: DreamStime.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *