Ministrul Educației, explicații pentru episodul în care era absorbit de telefon în timp ce o elevă vorbea cu lacrimi ochi: „Am răspuns la urgențe”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

În timp ce o elevă vorbea despre problemele din sistemul de învățământ, ministrul Mihai Dimian a fost surprins absorbit de telefonul mobil. Oficialul guvernamental a venit miercuri cu explicații despre acest moment.

Episodul a avut loc la o dezbatere organizată de Comisia pentru Învățământ din Senatul României, cu o zi în urmă. Ilinca, elevă în clasa a V-a, s-a adresat ministrului Educației, Mihai Dimian, la dezbaterea despre sănătatea mintală a copiilor, în care a vorbit despre presiunile pe care le resimte din partea școlii, a părinților și profesorilor. Discursul fetei a fost relatat de Edupedu.

În timpul în care fata vorbea, cu lacrimi în ochi, despre nemulțumirile legate de școală, Mihai Dimian a rămas cu ochii pe ecranul telefonului său mobil.

Eleva „s-a adresat tuturor celor din sală, «voi», adică s-a adresat și profesorilor și părinților la acea dezbatere, când erau multe persoane, și au fost intervenții. Eu, pe de altă parte, ieșisem din perioada în care am agreat cu ei să particip, de aceea l-am invitat și pe secretarul de stat să mi se alăture acolo, și am răspuns la urgențele privitoare la proiectele de lege menenționate la raportarea PNRR”, a declarat ministrul, la emisiunea „Observator” de la Antena 1.

„Mă trezisem la ora 2:00 să lucrez”

Oficialul a oferit explicații similare și la Antena 3 CNN. Dimian a spus că ziua respectivă fusese una extrem de încărcată și că încă de la început le explicase organizatorilor că nu poate rămâne foarte mult la dezbatere.

„Am răspuns acelei invitații la o dezbatere (…) și am spus de la început că, având în vedere activitățile din ziua respectivă, mă trezisem la ora 2:00 pentru a lucra la un proiect de lege, amendamente la un proiect de lege care este urgent pentru a nu pierde așa-numiții bani asociați jalonului PNRR pe cercetare. () Era în discuție și proiectul de lege privind salarizarea din învățământul românesc (…) și, de asemenea, la ora 15:00 era o raportare pentru proiectele PNRR care urmează să intre în negociere cu Comisia Europeană și au fost peste 4000 de proiecte la care s-a lucrat”, a spus Dimian, pentru Antena 3 CNN.

„De la 2 dimineața până la ora 21:00 am lucrat pentru educație”, a insistat ministrul.

„În momentul respectiv se adunaseră mai multe mesaje și unele erau legate de aceste urgențe, proiectul privind digitalizarea cercetării (secretarul de stat îmi scria despre asta), colegii care erau la negocieri cu legea salarizării și raportarea la PNRR care era până la ora 15:00 și se discuta despre prelungirea termenului până a doua zi, ceea ce s-a și întâmplat. (…) Sigur că e bine să acordăm cât mai mult timp, dar v-am spus care era contextul: de la 2 dimineața până la ora 21:00 am lucrat pentru educație”, a mai spus oficialul guvernamental.

„Tot ce vor profesorii este să ne încarce”

Intervenția elevei a durat aproape trei minute și a fost vizibilă pe imaginile din transmisia live a dezbaterii organizate la Comisia de Învățământ din Senat. Ilinca a vorbit despre presiunea din școală asupra copiilor și despre faptul că sunt „judecați”, încheindu-și intervenția în lacrimi și în aplauzele sălii.

Ea a vorbit și despre faptul că majoritatea copiilor simt o presiune la școală, „pentru că colegii îi judecă în permanență”, iar „profesorii nu le acordă niciun pic de atenție”.

„Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste în spate, necorectate și neaduse. Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-i judece (…) Eu sunt judecată excesiv și consider că nu este în regulă”, a mai spus Ilinca.

Eleva a vorbit și despre experiența sa de la orele de limba română, moment în care a avut lacrimi în ochi. „În permanență profesorii tot ce vor este să ne încarce. Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merită această atenție și că sunt zero”, a încheiat ea.

spot_img