Ministrul educaţiei şi 12 rectori din Cuba vizitează România. Va fi semnat un program de cooperare în domeniul educaţiei

Ministrul cubanez al Educaţiei Superioare, Jose Ramon Saborido, însoţit de 12 rectori de la universităţi de prestigiu din Cuba, se va afla în vizită în România în perioada 5-12 iunie, anunţă Ambasada României la Havana.

Ministerul EducatieiFoto: edu.ro

Momentul principal al vizitei îl constituie semnarea de către cei doi miniştri a Programului de Cooperare în domeniul educaţiei dintre România şi Cuba, informează Agerpres.

De asemenea, va avea loc prima reuniune a rectorilor cubanezi cu cei români în ţara noastră. Pe lângă întâlnirile cu omologii lor, rectorii cubanezi vor vizita universităţi din Bucureşti, Braşov şi Târgu Mureş.

Vizita intervine după ce rectori români au participat la Congresul Universidad 2022, desfăşurat la Havana în luna februarie, ocazie cu care au fost semnate 18 acorduri de cooperare.

Înainte de a pleca sâmbătă spre România, delegaţia condusă de ministrul cubanez al Educaţiei Superioare a avut o întâlnire cu ambasadorul României în Republica Cuba, Theodora Magdalena Mircea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *