Ministrul Muncii, întrebat dacă profesorii i-au spus cum trăiesc cu 2.400 de lei pe lună: Am lucrat pe salarii mult mai mici

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că atunci când lucra în asistență socială avea „salarii mult mai mici” decât profesorii. El a răspuns astfel întrebat dacă profesorii i-au spus cum trăiesc cu salariile pe care le au.

​Marius BudăiFoto: Agerpres

„Știți foarte bine că și eu la rândul meu am fost și sunt salariat și am lucrat și am fost un lucrător în asistență socială cu salarii mult mai mici. Cunosc aceste realități, nu trebuie să mi le spună neapărat cineva”, a declarat Budăi, întrebat de un jurnalist dacă profesorii i-au spus cum trăiesc cu salariile pe care le au – de exemplu, cu 2.400 de lei sau cu 3.500 de lei.

El a făcut aceste declarații miercuri, după ce s-a întâlnit cu cadrele didactice de la Colegiul „I.L.Caragiale” din București.

Marius Budăi este deputat din 2016. Până atunci, el a avut diverse funcții de director la Casa Județeană de Pensii Botoșani, la Direcția pentru Protecția Copilului Botoșani și la Agenția pentru prestații soaciale Botoșani. În paralel, a fost și angajat la diferite firme. El a mai fost și șef de cabinet/consilier parlamentar în perioada 2004-2006.

Conform declarației de avere din 2016, pentru anul fiscal anterior, când era consilier superior la Casa Județeană de Pensii Botoșani, Marius Budăi avea un venit anual de peste 55.000 de lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 4.600 de lei. Ajustat cu rata inflației, acel salariu lunar ar însemna acum aproximativ 6.100 de lei.

Cea mai veche declarație de avere a lui Marius Budăi este din mai 2009, pentru 2008, când era director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Botoșani. Pentru această funcție, el a încasat anual peste 14.300 de lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de aproape 1.200 de lei. Ajustat cu inflația, ar însemna acum peste 2.200 de lei. În aceeași declarație de avere, el menționa și un salariu anual de la SC Curier Expres Curier Galați de peste 8.100 de lei, adică 667 de lei lunar, care ajustat cu inflația înseamnă acum aproximativ 1.200 de lei.

Peste 134.000 de angajați din învățământ, adică 86,93% din totalul membrilor de sindicat care au semnat referendumul pentru declanșarea grevei generale, continuă miercuri protestul început în 22 mai, conform datelor transmise de federațiile sindicale, iar joi sau vineri va avea loc un nou miting de amploare în Capitală.

Luni ar urma să înceapă examenul de bacalaureat 2023, cu probele de competențe. Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că deocamdată calendarul examenelor naționale rămâne neschimbat, însă probele de competențe de la bacalaureat 2023, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului, dacă greva se va prelungi.

spot_imgspot_img