Moartea lui Ebrahim Raisi ar putea declanșa cursa pentru succesiunea lui Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului – surse din interiorul regimului

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi în accidentul de elicopter de duminică dă peste cap planurile adepților liniei dure care doreau ca acesta să îi succeadă liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, și va duce la apariția unor rivalități în tabăra lor cu privire la cine va prelua conducerea Republicii Islamice după moartea acestuia, scrie luni Reuters.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei și președintele iranian Ebrahim Raisi, la Teheran / Fotografie nedatată Foto: Iranian Presidency / Zuma Press / Profimedia

Raisi (63 de ani), un protejat al lui Khamenei care a urcat în rândurile teocrației iraniene, era considerat în general drept principalul candidat pentru a-i lua locul liderului suprem în vârstă de 85 de ani – deși aceasta era departe de a fi o decizie anticipată în politica opacă a Iranului.

Ascensiunea lui Raisi în funcția de președinte al țării a făcut parte dintr-o consolidare a puterii în mâinile unor adepți ai liniei dure, dedicați să consolideze pilonii Republicii Islamice împotriva riscurilor reprezentate de disidența de acasă și de dușmani puternici, într-o regiune turbulentă.

Raisi s-a bucurat de sprijinul ferm al lui Ali Khamenei, care a deținut el însuși funcția de președinte înainte de a deveni lider suprem în 1989, după moartea fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Ayatollahul deține puterea supremă în Iran, acționând în calitate de comandant-șef al forțelor armate și hotărând asupra direcției politicii externe, definită în mare parte de confruntarea cu Statele Unite și Israelul.

Deși Khamenei nu a aprobat un succesor, observatorii iranieni spun că Raisi a fost unul dintre cele două nume cel mai des menționate, al doilea fiind chiar unul dintre fiii lui Khamenei, Mojtaba, despre care se crede în general că are o mare influență în spatele ușilor închise.

Raisi, susținut de o grupare care voia să îl vadă devenind lider suprem, și-a dorit în mod clar rolul de ayatollah, a declarat Vali Nasr, profesor de studii privind Orientul Mijlociu și afaceri internaționale la John Hopkins School of Advanced International Studies.

„Acum nu au un candidat, iar acest lucru deschide ușa pentru ca alte facțiuni sau alte figuri să apară ca pretendenți serioși”, a spus profesorul.

Pentru Raisi, un cleric șiit de rang mediu, președinția a fost un vehicul pentru a ajunge la conducerea supremă. „Nu există niciun alt candidat în acest moment (cu) o astfel de platformă și de aceea alegerile prezidențiale din Iran, indiferent de modul în care se vor desfășura, vor fi primul factor de decizie cu privire la ceea ce va urma”, a precizat Nasr.

O lovitură la adresa regimului

Punctele de vedere ale președintelui iranian au fost un ecou al lui Khamenei pe fiecare subiect major, Raisi promulgând politicile liderului suprem care vizau consolidarea puterii clericale, reprimarea opozanților și adoptarea unei linii dure în probleme de politică externă, cum ar fi negocierile nucleare cu Washingtonul, au afirmat două persoane din interiorul regimului de la Teheran.

Linia dură și-a menținut controlul în cadrul alegerilor parlamentare din martie, dar prezența la vot a scăzut la cel mai mic nivel de la Revoluția Islamică încoace.

Criticii consideră că acest lucru reflectă o criză de legitimitate pentru elita clericală, pe fondul luptelor economice tot mai mari și al disensiunilor iranienilor înfuriația de restricțiile sociale și politice care au dus la luni de proteste declanșate de moartea lui Mahsa Amini, o tânără arestată de poliția moralității în 2022.

Deși numele său a fost adesea citat, există îndoieli cu privire la posibila candidatură a lui Mojtaba – cel de-al doilea fiu al lui Ali Khamenei -, un cleric de rang mediu care predă teologie la un seminar religios din orașul sfânt șiit Qom.

Khamenei și-a manifestat opoziția față de candidatura fiului său, deoarece nu dorește să vadă nicio alunecare înapoi spre un sistem de guvernare ereditară într-o țară în care monarhia susținută de SUA a fost răsturnată în 1979, a declarat o sursă iraniană apropiată biroului lui Khamenei.

O sursă regională familiarizată cu modul de gândirea de la Teheran a precizat că opoziția lui Khamenei față de regimul ereditar i-ar elimina atât pe Mojtaba, cât și pe Ali Khomeini, un nepot al fondatorului Republicii Islamice care se află la Najaf, în Irak.

Un fost oficial iranian a spus că se așteaptă acum ca actori puternici, inclusiv Gărzile Revoluționare și clerici influenți din Qom, să își intensifice eforturile pentru a modela procesul prin care va fi ales următorul lider suprem.

„Moartea lui Raisi este o lovitură pentru establishment-ul care nu mai are niciun alt candidat acum”, a afirmat oficialul, adăugând că, deși se credea că Raisi a fost pregătit pentru a-i succeda lui Khamenei, nimeni nu știa cu siguranță care sunt intențiile lui Khamenei.

„Lupte interne cum nu am mai văzut de la începutul anilor ’80”

Khamenei nu a fost un favorit clar pentru acest rol în 1989 și el a apărut doar după înțelegeri de culise în rândul elitei clericale.

Conform constituției iraniene, liderul suprem este numit de Adunarea Experților, un organism clerical format din 88 de membri care supraveghează și, teoretic, îl poate demite pe liderul suprem.

În timp ce Adunarea este aleasă în urma unor alegeri, un alt organism de supraveghere de linie dură, format din clerici și juriști aliniați lui Khamenei, are puterea de a se opune legilor și de a decide cine poate candida.

Două surse familiarizate cu această chestiune au declarat că Adunarea Experților l-a scos pe Raisi de pe o listă de potențiali succesori în urmă cu aproximativ șase luni din cauza popularității lui în scădere, pe fondul dificultăților economice cauzate de sancțiunile americane și de slaba administrație.

Una dintre surse a declarat că mai mulți clerici influenți, pro-Raisi, au făcut lobby intensiv pentru a obține repunerea numelui său pe lista posibililor succesori.

Ali Vaez, director de proiect pentru Iran la Grupul Internațional de Criză, a declarat că „nimeni, cu excepția câtorva persoane de la vârf, nu știe probabil cât de mult din povestea cu Raisi ca succesor are o bază ancorată în realitate”.

„Dar dacă acesta a fost planul, moartea lui Raisi aduce o mare incertitudine în ceea ce privește succesiunea”, a arătat el.

Moartea lui Raisi „ar putea duce la lupte interne (în cadrul regimului, n.r.), cum nu am mai văzut de la începutul anilor 1980”, a comentat și Alex Vatanka, director al Programului de studii privind Iranul de la Middle East Institute din Washington.

Citiți și:

spot_imgspot_img