Motivul pentru care femeile sunt mai sceptice față de AI decât bărbații, dezvăluit de experți. Ce se ascunde, de fapt, în spatele prudenței

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Motivul pentru care femeile sunt mai sceptice față de AI decât bărbații, dezvăluit de experți. Ce se ascunde, de fapt, în spatele prudenței

Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Dreamstime.com

Prudența femeilor în fața inteligenței artificiale (AI) nu este o barieră tehnică, ci una strategică, arată un studiu realizat de cercetătorii de la o universitate de top din Statele Unite, a cărui analiză scoate la iveală o legătură surprinzătoare între gen și toleranța la incertitudine în fața noilor tehnologii.

De la accelerarea inteligenței artificiale la nivel global, femeile s-au aflat adesea în prima linie a consecințelor negative, confruntându-se cu amenințări care variază de la răspândirea deepfake-urilor cu conținut sexual explicit până la restructurări de personal ce vizează departamente cu o prezență feminină majoritară, scrie EuroNews.com.

Această reticență nu este însă una întâmplătoare, arată un studiu realizat de Universitatea Northeastern din Boston, care explică faptul că la baza acestei abordări stă modul specific în care femeile evaluează riscurile. Cercetătorii au descoperit că ele sunt cu 11% mai predispuse decât bărbații să creadă că pericolele AI depășesc beneficiile. Ele manifestă ceea ce experții numesc o „aversiune față de incertitudine”.

Studiul, publicat recent în revista academică PNAS Nexus, s-a bazat pe un eșantion de aproximativ 3.000 de canadieni și americani. Cercetătorii au identificat doi factori determinanți pentru atitudinile diferite față de muncă și tehnologie: gradul de toleranță și nivelul de expunere la risc.

Un experiment de control a scos în evidență faptul că femeile sunt, în general, mult mai reticente la risc: acestea au preferat siguranța unei sume garantate de 1.000 de dolari în locul unei șanse de 50% de a câștiga 2.000 de dolari sau de a pleca cu mâna goală. Această trăsătură se reflectă direct în percepția asupra inteligenței artificiale.

Din acest motiv, atunci când au fost invitate să detalieze riscurile și beneficiile noilor tehnologii, femeile s-au arătat mult mai predispuse să-și exprime incertitudinea. Totuși, analiza a scos la iveală un aspect fascinant: această prăpastie dintre sexe dispare complet atunci când incertitudinea este eliminată.

Dacă succesul economic și siguranța locului de muncă sunt garantate, atât bărbații, cât și femeile manifestă același nivel de optimism, arată studiul.

„Practic, atunci când femeile sunt sigure de efectele asupra ocupării forței de muncă, diferența de gen în ceea ce privește sprijinul pentru AI dispare”, explică Beatrice Magistro, profesor la Universitatea Northeastern și coautor al cercetării.

Experții afirmă că acest scepticism este strâns legat de faptul că femeile sunt mai expuse riscurilor economice. Potrivit studiului, acestea ocupă adesea roluri aflate la intersecția dintre oportunitate și vulnerabilitate: funcții care pot beneficia de ajutorul AI, dar care prezintă și un risc ridicat de înlocuire prin automatizare.

În acest context, cercetătorii sugerează ca factorii de decizie să elaboreze reglementări care să asigure că revoluția digitală nu lasă femeile în urmă.

„Acest lucru ar putea implica implementarea de politici care să atenueze riscurile asociate IA, cum ar fi protecții mai puternice împotriva înlocuirii locurilor de muncă, scheme compensatorii și măsuri de reducere a prejudecăților de gen în sistemele IA”, concluzionează autorii studiului.

Sursa foto: Dreamstime.com

spot_img