Mulţi unguri trec graniţa spre Croaţia pentru carburanţi, chiar și cu bidoane

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Reporterii ziarului ungar „Népszava” au observat o staţie de alimentare unde două treimi dintre clienți erau unguri, unul dintre ei a spus că economisește astfel şape mii de forinţi per alimentare, citează Rador.

Pompa benzinarie – carburantiFoto: Dreamstime.com

Moș Crăciun ne-a luat afacerea cu carburanţii, a spus angajatul benzinăriei părăsite de la Barcs, judeţul Somogy, menţionând resemnat că eliminarea plafonului prețului la carburanţi din data de 6 decembrie a transformat complet obiceiurile de alimentare cu benzină şi motorină ale oamenilor care trăiesc în ambele părți ale graniţei dintre Croaţia şi Ungaria.

„Anul trecut eram plini de maşini din Croaţia, care nu mai vin de când au fost eliminate preţurile plafonate. Dar de când numai este în vigoare plafonul de preţuri la carburanţi, a scăzut şi numărul maşinilor din ţară care sunt alimentate de la staţiile din Ungaria, deoarece o parte a oamenilor preferă să meargă în Croaţia pentru alimentarea autoturismelor. Şi dat fiind faptul că multe produse sunt mai ieftine în Croaţia decât la noi, merită de două să treacă graniţa”, a explicat angajatul benzinăriei din Barcs.

Graniţa se află aproximativ la o jumătate de kilometru de la această benzinărie, adică traversezi doar podul peste Drava, ceea ce se poate face acum fără control încă de la începutul anului, de când Croația a aderat la spațiul Schengen. Chiar dacă ar mai exista controlul la graniţă și s-ar forma coloane de maşini, tot mai mulţi vor trece graniţa spre Virovitica. În acest orăşel de 20 de mii de locuitori nu numai că poţi alimenta, dar poţi face şi cumpărături.

În localitate sunt mai multe benzinării, una lângă șoseaua de centură, iar celelalte în interiorul oraşului, și toate culeg roadele turismului ungar pentru carburanți.

Prima staţie de alimentare cu carburanţi se află pe autostrada M2. Când au fost aici reporterii ziarului ungar „Népszava”, cinci din zece maşini erau înmatriculate în Ungaria. Un lucrător de la o benzinărie a spus că au avut mulţi clienţi unguri în ultima lună şi jumătate.

Benzina costă 1,33 euro, motorina 1,47 euro, adică – calculat la o conversie de 400 de forinţi – 532 și, respectiv, 588 de forinţi, ceea ce înseamnă că este mai ieftin cu aproximativ 110-125 de forinţi decât în Ungaria. În cazul unui rezervor plin, diferența este de 4.500 de forinţi pentru o mașină mai mică, și chiar mai mult de 7.000 de forinţi pentru una mai mare, ceea ce face să merite să faci un drum de aproximativ 35 de kilometri sau să consumi aproximativ 2 litri de carburanţi până aici de la Barcs.

Și atunci nici nu am vorbit despre canistrele umplute până la refuz: comparând cu prețurile din Ungaria, fiecare al cincilea sau al șaselea litru de carburanţi este obţinut gratuit în Croaţia. „Cifra noastră de afaceri a crescut considerabil din luna decembrie”, a spus un operator de la o benzinărie de la graniţa croată, menţionând: „La noi nu există restricţii, toată lumea cumpără atât cât vrea, adică poate să umple chiar mai multe bidoane în afară de rezervorul mașinii.

La noi vin, dealtmineri, cei care vor să cumpere carburanţi mai ieftin, iar cei care vor să cumprere şi alte produse din magazine îşi alimentează maşinile cu benzină şi motorină de la staţiile de alimentare din oraş”.

Un bărbat din Barcs, în vârstă de 40 de ani, povesteşte că datorită muncii sale călătoreşte mult şi contează la ce preţ poate alimenta maşina. „La două săptămâni consum în medie trei rezervoare de benzină, adică aproximativ 180 de litri, vin aici de două ori, o dată merg la una din benzinăriile din oraş, când mergem la cumpărături cu familia la hipermarket, şi odată la benzinăria de la graniţă.

La o alimentare cu benzină economisesc în linii mari şapte mii de forinţi, respectiv 21 de mii în două săptămâni şi 42 de mii de forinţi într-o lună. Ceea ce este mai mult decât o alimentare completă acasă. Ca să numai spun că putem face economii și la cumpărături: una peste alta, cred că ieşim cu 60.000 de forinţi mai puţin pe lună datorită croaților”.

În curând se va dovedi că cel mai mare câștigător din Virovitica al afluxului de mașini din Ungaria este benzinăria situată la ramificația care duce la hipermarketul Kaufland: două treimi dintre cei care îşi alimentează maşinile sunt unguri.

„Până acum nu am trecut graniţa pentru a alimenta cu carburant, dar toată lumea din zonă vine aici şi m-am gândit că dacă merită pentru ei, merită și pentru mine, spune Gábor, un bărbat din Babócs, judeţul Somogy, care tocmai a scos din portbagajul maşinii sale patru bidoane de câte 15 litri. În final cumpără 117 de litri de motorină în valoare de 69 de mii de forinţi, respectiv 172 de euro.

În Ungaria, pentru aceeași cantitate ar fi trebuit să plătească 83 de mii de forinţi, dar merită chiar dacă trebuie să facă un drum de 60 de kilometri dus-întors, ceea ce „arde” cinci litri de carburanţi, adică 3.500 de forinţi. Ba mai mult, a făcut și cumpărăturile înainte de a alimenta, şi studiind bonul de cumpărături reiese că a plătit cu opt mii de forinţi mai puțin decât dacă ar fi cumpărat totul în Ungaria, adică călătoria de două ore s-a dovedit a fi maxim profitabilă, iar el poate să se întoarcă acasă cu un sentiment de satisfacţie.

Un alt oraș mic croat aproape de judeţul Somogy este Koprivnica, cu o populație de 35.000 de locuitori. La o benzinărie situată aici, reporterii ziarului se întâlnesc şi cu unguri şi stau de vorbă cu şoferii din localităţile Berzence, Csurgó, Bélavár și Gyékényes, situate toate în judeţul Somogy.

La prima vedere, nu merită să faci drumul până aici din ultimele două aşezări, deoarece distanţa până la Koprivnica este de 90-100 de kilometri, dus-întors, numai că în momentul în care te întorci cu o cantitate de 70-80 de litri carburanţi, cumpărată în canistre, imaginea de ansamblu este diferită.

„Acum am venit singur, dar în general trec graniţa împreună cu cumnatul meu”, spune Attila, un locuitor din Zákány, care mai adăugă:

„Costul benzinei, cât trebuie pentru a parcurge această distanţă dus-întors îl împărţim, ba mai mult, acum că euro a mai scăzut putem face şi cumpărăturile la Koprivnica şi este rentabil pentru noi. La o canistră economisim la 10 litri aproximativ o mie de forinţi, ceea ce privind de la Budapesta nu înseamnă prea mult, dar pe la noi, aici pe lângă Drava, unde trăim dintr-un salariu care este jumătate sau un sfert faţă de salariile din Budapesta, la sfârşit de lună ne prinde bine această posibilitate de a alimenta maşinile dincolo de graniţă.

De ce sunt mai ieftini carburanţii croaţi?

În Croaţia, plafonările de preţuri se aplică atât la tarife

le de carburanţi, cât şi la marja de vânzare cu amănuntul. Potrivit ultimului decret de la Zagreb, prețul benzinei este de 1,33, cu o marjă de 0,0995 euro, iar în cazul motorinei este permisă o marjă de 0,531 euro pentru un preț de 1,47 euro. Anul trecut, Guvernul croat a redus temporar TVA-ul şi accizele la carburanţi.

Este adevărat că, potrivit evidenţelor UE, conținutul total de taxe pe benzină și motorină din Ungaria este acum aproximativ același: nivelul impozitului la benzina croată și ungară este de 272 și 264 de forinţi, iar la motorina este de 269 și 267 de forinţi pe litru. (Mai mult, acciza ungară la carburanți nu atinge în prezent nici cel mai scăzut nivel permis de UE.)

Deși Croația este în mod tradițional unul dintre cele mai scumpe state la nivel regional, în cea mai mare parte din a doua jumătate a anului trecut carburanţii au fost mult mai ieftini în Croaţia decât în Ungaria pentru clienții care nu au beneficiat de preţurile plafonate, potrivit unei analize efectuate de ziarul „Népszava”, conform bazei de date a portalului Cargopedia.hu. Astfel, diferenţa de preţuri adesea se apropie de 80 de forinţi. (Site-ul care ajută transportatorii măsoară prețurile medii, ceea ce înseamnă că tarifele anumitor benzinării pot fi diferite într-o mare măsură).

Este adevărat că diferențele de preț la carburanți dintre cele două ţări, mai ales toamna, s-au caracterizat prin schimbări extrem de rapide. Astfel, de exemplu, în lunile iulie, septembrie sau începutul lunii decembrie, prețul pieței din Ungaria s-a dovedit a fi mult mai mic. Însă de la eliminarea plafonării preţurilor la începutul lunii decembrie, în Ungaria, avantajul de preț al croaților este în creștere.

Astfel, în a doua jumătate a lunii decembrie s-a întâmplat ca motorina să fie cu aproximativ 100 de forinţi mai ieftină în Croaţia. Conform celor mai recente înregistrări ale Cargopedia, în comparaţie cu Ungaria și ţările vecine a acesteia, motorina este mai ieftină decât la croaţi în Slovenia, Slovacia România şi Ucraina.

Ouă, brânză și hârtie igienică pentru un rezervor plin

Turismul de cumpărături este în plină expansiune și în așezările de graniță. Desigur, nu este totuna ce pui în coș, deoarece prețurile croate nu sunt mai mici la toate produsele faţă de cele din Ungaria, ba mai mult, anumite articole sunt mult mai scumpe.

Privind prețurile și mărfurile din cărucioarele de cumpărături ale ungurilor, s-a dovedit că, pe lângă produse de patiserie, carne și lactate, merită să cumperi fructele din Croaţia. La Virovitica, pâinea albă de jumătate de kilogram se vinde la un preţ de 270 de forinţi (echivale nt monedei euro), o pâine dublă la 470 de forinţi, o chiflă costă 32 de forinţi, iar o chiflă mare costă 36 de forinţi, în timp ce prețul pentru 900 de grame de smântână este de 1.220 de forinţi, un kilogram de brânză Cheddar este de 3.520 de forinţi, un kilogram de brânză Gouda este de 2.650, un litru de lapte cu grăsime de 3,5% este de 368 de forinţi și untul de marcă 800 forinţi.

Pulpa de pui se vinde cu 1.260de forinţi pe kilogram, pieptul de pui cu 1.860, pulpa de porc cu 1.320, cotletul de porc cu 1.430, carnea tocată din carne de porc cu conținut scăzut de grăsimi cu 1.860 de forinți, șunca de Praga cu 2.460, crenvurştii cu 2.130, mezelurile între 2.000 şi 4.000 de forinţi, iar ouăle de mărimea M costă 840 de forinţi per duzină – și, desigur, nu există nicio restricţie de cumpărare.

Hârtia igienică s-a dovedit a fi unul din cele mai căutate produse: 10 role de la o binecunoscută marcă, cu patru straturi, costă doar 1.500 de forinţi, ceea ce este mult mai ieftin decât în Ungaria. (reportaj Nepszava-preluare Rador)

foto: Dreamstime

spot_imgspot_img